Naomi Osaka, în turul 2 la Roland Garros

Publicat:

Naomi Osaka, în turul 2 la Roland Garros

Jucătoarea niponă de tenis Naomi Osaka, fost lider mondial şi cvadruplă laureată de Mare Şlem, s-a calificat cu dificultate în turul secund al turneului de la Roland Garros 2024, după ce a învins-o în runda inaugurală, duminică, cu 6-1, 4-6, 7-5, pe italianca Lucia Bronzetti (48 WTA), informează AFP.

Japoneza în vârstă de 26 de ani, care a avut nevoie de peste două ore pentru a trece de adversara sa, pe care a condus cu 4-0 în setul trei înainte ca Bronzetti să egaleze, ar putea să o întâlnească în runda următoare pe poloneza Iga Swiatek, liderul mondial, dacă aceasta va trece de franşuzoaica Leolia Jeajean, provenită din calificări, potrivit stiripesurse.ro.


Citeşte şi : Parlicov: Gazul rusesc ar putea ajunge în R.Moldova prin Turcia și prin gazoductul transbalcanic în regim revers

Osaka nu a participat la ediţia din 2023 a turneului parizian de Mare Şlem, fiind însărcinată. Cel mai bun rezultat pe zgura de la Paris a fost turul 3, în 2016, 2018 şi 2019.

Alte rezultate din prima zi:
Simplu feminin (turul 1)
Marie Bouzkova (Cehia) – Veronika Kudermetova (Rusia/N.29) 6-2, 6-4
Donna Vekic (Croaţia) – Lesia Ţurenko (Ucraina) 6-5 (abandon)
Wang Yafan (China) – Maria Timofeeva (Rusia) 6-3, 6-3
Daiana Iastremska (Ucraina/N.30) – Ajla Tomljanovic (Australia) 3-6, 6-3, 6-3.

Citeşte şi : Pandemia covid-19 a scăzut speranţa de viaţă cu aproape doi ani în perioada 2019-2021

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE Roboți, podea interactivă, imprimantă și stilouri 3D. De aceste tehnologii beneficiază...

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei Agrigento este un paradis turisc cunoscut în întreaga lume, însă seceta a dus...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.