StiripesurseCultură și MediaDiverseNASA confirmă data de 6 martie pentru lansarea misiunii selenare Artemis...

NASA confirmă data de 6 martie pentru lansarea misiunii selenare Artemis 2

Publicat:

NASA a anunţat vineri că intenţionează să lanseze la 6 martie misiunea Artemis 2, în cadrul căreia astronauţii vor zbura în jurul Lunii pentru prima dată după mai bine de 50 de ani, transmite AFP.

“După succesul simulării de decolare de ieri, ne propunem acum data de 6 martie ca dată de lansare”, a declarat Lori Glaze, o înaltă responsabilă a agenţiei spaţiale americane, în cadrul unei conferinţe de presă, avertizând totodată că mai sunt “multe de făcut” pentru ca această decolare să fie posibilă, potrivit stiripesurse.

Citește și: Igor Grosu: Avem scopul ambițios de a repara 3 mii de km de drumuri până în anul 2029

Deşi agenţia spaţială americană comunicase deja date posibile pentru acest eveniment, este pentru prima oară când indică perioada în care intenţionează să efectueze lansarea.

NASA a anunţat joi că a finalizat testul general pentru lansarea uriaşei sale rachete Space Launch System (SLS), care va transporta astronauţi în jurul Lunii în cadrul misiunii Artemis 2. Testul de joi a fost al doilea realizat de NASA după cel de la începutul lunii februarie şi care a trebuit scurtat după apariţia unor probleme tehnice. În urma acestor probleme, NASA anunţase amânarea lansării misiunii Artemis 2 până cel mai devreme la 6 martie.


Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Misiunea Artemis 2 va fi primul zbor cu echipaj uman în jurul Lunii după mai bine de jumătate de secol. Echipajul misiunii va include trei astronauţi americani şi un astronaut canadian.

Citeşte şi:  Justiţia new-yorkeză a restituit Italiei 14 opere de artă antice furate

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Plahotniuc depune astăzi mărturii în dosarul furtul miliardului

Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, este așteptat astăzi, 23 februarie, pentru a depune declarații în dosarul furtul miliardului.Citește și: Aprobarea bugetului capitalei s-ar negocia...

Mai mulți străini nu au fost lăsați să intre în țară

În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 19...

METEO Cer noros și precipitații slabe

Pentru ziua de astăzi, meteorologii ne promit cer preponderent noros și precipitații slabe – lapoviță la nord și ploaie în regiunile de centru și...

Un studiu detectează poluarea cu litiu din atmosferă provocată de o rachetă SpaceX

Oamenii de ştiinţă au descoperit dovezi măsurabile ale poluării cu litiu în stratul superior al atmosferei după ce o rachetă a reintrat în atmosfera...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.