StiripesurseCultură și MediaDiverseNASA confirmă data de 6 martie pentru lansarea misiunii selenare Artemis...

NASA confirmă data de 6 martie pentru lansarea misiunii selenare Artemis 2

Publicat:

NASA a anunţat vineri că intenţionează să lanseze la 6 martie misiunea Artemis 2, în cadrul căreia astronauţii vor zbura în jurul Lunii pentru prima dată după mai bine de 50 de ani, transmite AFP.

“După succesul simulării de decolare de ieri, ne propunem acum data de 6 martie ca dată de lansare”, a declarat Lori Glaze, o înaltă responsabilă a agenţiei spaţiale americane, în cadrul unei conferinţe de presă, avertizând totodată că mai sunt “multe de făcut” pentru ca această decolare să fie posibilă, potrivit stiripesurse.

Citește și: Igor Grosu: Avem scopul ambițios de a repara 3 mii de km de drumuri până în anul 2029

Deşi agenţia spaţială americană comunicase deja date posibile pentru acest eveniment, este pentru prima oară când indică perioada în care intenţionează să efectueze lansarea.

NASA a anunţat joi că a finalizat testul general pentru lansarea uriaşei sale rachete Space Launch System (SLS), care va transporta astronauţi în jurul Lunii în cadrul misiunii Artemis 2. Testul de joi a fost al doilea realizat de NASA după cel de la începutul lunii februarie şi care a trebuit scurtat după apariţia unor probleme tehnice. În urma acestor probleme, NASA anunţase amânarea lansării misiunii Artemis 2 până cel mai devreme la 6 martie.


Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Misiunea Artemis 2 va fi primul zbor cu echipaj uman în jurul Lunii după mai bine de jumătate de secol. Echipajul misiunii va include trei astronauţi americani şi un astronaut canadian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Parlamentul ia ‘la puricat’ activitatea unor întreprinderi de stat

Hotărârea Parlamentului privind constituirea Comisiei de anchetă pentru examinarea activității unor întreprinderi de stat a fost publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, comunică...

Încasările din impozitul pe chirii au crescut semnificativ în primul semestru

Încasările din impozitul pe venit achitat de persoanele fizice care închiriază bunuri imobile au crescut cu 31,9% în primele șase luni ale anului 2026,...

Un accident a dat peste cap traseul troleibuzelor din Capitală

Un accident rutier produs în dimineața zilei de astăzi la intersecția străzilor Vasile Belinski și Ion Creangă, cu direcția spre strada Alba Iulia, a...

24 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 79.132 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.