Nasser al-Khelaifi: Avem un an la dispoziţie să îndeplinim criteriile fair-play-ului financiar

Publicat:

Preşedintele clubului PSG, Nasser al-Khelaifi, a declarat, luni, că gruparea PSG, vizată de o anchetă a UEFA privind nerespectarea fair-play-ului financiar, are la dispoziţie până la 30 iunie 2018 să demonstreze că nu a încălcat acest regulament.

“Am muncit din greu în ultimii şase ani pentru a dezvolta veniturile clubului şi ele au crescut de la 90 de milioane de euro la 500 de milioane de euro, prin vânzarea de bilete, sponsorizări, merchandising, drepturi TV. Acum plănuim să continuăm creşterea veniturilor, cu 20 până la 40 la sută. Avem un an să îndeplinim criteriile fair-play-ului financiar, până la 30 iunie 2018. Le spun tuturor: calmaţi-vă şi gândiţi-vă la proiectele voastre! Noi ne gândim cum să construim proiectul nostru. Există o presiune din partea altor cluburi (pentru a investiga situaţia financiară), dar nu cred că UEFA va fi influenţată de o astfel de presiune, pentru că sunt serioşi şi profesionişti. Respectăm toate cluburile şi ne aşteptăm să fim respectaţi la rândul nostru. Am fost investigaţi în liga franceză pentru a fi competitivi în Liga Campionilor. Respectăm toate regulementele”, a declarat Nasser al-Khelaifi, pentru The Daily Telegraph.


Liga Spaniolă de Fotbal, La Liga, a cerut UEFA să ancheteze gruparea franceză PSG pentru încălcarea fair-play-ului financiar, dar şi pe Mancheser City. Preşedintele La Liga, Javier Tebas, susţine că PSG şi Manchester City, “finanţate prin ajutor de stat, distorsionează concurenţa europeană şi creează o spirală inflaţionistă, care afectează iremediabil industria fotbalului”.

City şi PSG au cheltuit sute de milioane de euro în această vară pe transferuri de jucători. Clubul PSG este deţinut din 2011 de Qatar Sports Investments, un fond de investiţii al statului Qatar.

PSG a plătit 222 de milioane de euro pentru transferul brazilianului Neymar de la Barcelona şi va mai achita 180 de milioane de euro anul viitor, pentru achiziţionarea jucătorului Kylian Mbappe de la Monaco, acum doar împrumutat.

UEFA a anunţat că a deschis o anchetă care vizează clubul Paris Saint-Germain, în cadrul programului de monitorizare a respectării de către grupări a regulilor fair-play-ului financiar.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldova va fi reprezentată de 26 de sportivi la Jocurile Olimpice de la Paris

Moldova va fi reprezentată de 26 de sportivi la Jocurile Olimpice de la Paris În acest an, reprezentanții echipei olimpice naționale vor concura în 10...

Drapelul R.Moldova, înmânat sportivilor care pleacă la JO de la Paris

Drapelul R.Moldova, înmânat sportivilor care pleacă la JO de la Paris Drapelul Republicii Moldova a fost înmânat celor 26 de sportivi din țara noastră, care...

Mbappe, prezentare de vis la Real Madrid: discursul său, preluat de presa mondială VIDEO

Mbappe, prezentare de vis la Real Madrid: discursul său, preluat de presa mondială VIDEO Atacantul francez Kylian Mbappe a spus, marţi, la prezentarea lui oficială...

Rusia a amânat Jocurile Prieteniei

Rusia a amânat Jocurile Prieteniei Jocurile Mondiale ale Prieteniei, o alternativă lansată de Rusia la Jocurile Olimpice de la Paris, au fost amânate pentru 2025,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.