Statele membre NATO sunt prost pregătite în cazul izbucnirii unui conflict de mare amploare, indică un raport elaborat recent de Agenţia de studii suedeze (SRA) în care a fost evaluată puterea militară a Alianţei şi a partenerilor ei în comparaţie cu cea a Rusiei, informează luni euractiv.com., potrivit agerpres.
Raportul arată că Rusia ar prelua controlul asupra ţărilor baltice în câteva zile, întrucât riposta NATO ar fi prea lentă. Ruşii ar avea un avantaj pentru că forţele NATO sunt prea dispersate şi capacităţile lor militare sunt prea variate, în timp ce antrenarea lor este insuficientă.
Citeşte şi: Secţiile de votare din Ţările de Jos s-au deschis pentru alegerile de trei zile
Totuşi, un asemenea atac armat contra statelor membre NATO, ţărilor partenere sau ţărilor Uniunii Europene este considerat extrem de improbabil, potrivit studiului citat.
Citeşte şi: Biden şi Pelosi se abţin să-l demită pe guvernatorul statului New York
În ceea ce priveşte Suedia şi Finlanda, ţări care nu fac parte din Alianţa Nord-Atlantică, Rusia le-ar împiedica să adere la NATO sau să participe la operaţiuni aliate ameninţându-le cu acţiuni militare sau cu folosirea armelor nucleare, adaugă raportul citat.











