NATO neagă negocierile de pace cu talibanii din Afganistan

Publicat:

Misiunea NATO în Afganistan, Resolute Support, a respins marţi informaţiile potrivit cărora comandantul său, generalul John Nicholson, a declarat că Statele Unite sunt pregătite să se alăture unor negocieri directe cu talibanii, precizând că aceste comentarii au fost “interpretate greşit”, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Într-un comunicat, misiunea NATO face refere la informaţii difuzate luni în care Nicholson a reiterat comentariile secretarului de stat Mike Pompeo privind posibilitatea de a purta discuţii cu talibanii implicând Statele Unite.


Citeşte şi: Trump este criticat de toată lumea în SUA, după întâlnirea cu Putin

“Statele Unite nu sunt un substitut pentru poporul afgan sau guvernul afgan”, a declarat Nicholson în acest comunicat. “Faptul că am reafirmat declaraţia secretarului Pompeo în care el a spus că discuţiile de pace vor include (…) forţele internaţionale şi că Statele Unite sunt gata să lucreze cu talibanii, guvernul afgan şi poporul afgan către o pace durabilă a fost interpretat greşit”, a adăugat el.

Talibanii au respins orice discuţii cu guvernul preşedintelui Ashraf Ghani, pe care ei îl consideră nelegitim şi în schimb au insistat că vor discuta doar cu Statele Unite.

În comentariile sale de luni, Nicholson a spus că Statele Unite recunosc că au de jucat un rol important în procesul de pace.

Citeşte şi: Putin va permite americanilor să-i interogheze pe ruşii acuzaţi de implicare în alegerile din SUA

“Secretarul nostru de stat, dl Pompeo, ne-a spus că noi, Statele Unite, suntem gata să discutăm cu talibanii şi să discutăm despre rolul forţelor internaţionale”, a declarat el. “Sperăm că ei realizează acest lucru şi că aceasta va contribui la avansarea procesului de pace”, a adăugat el.

Remarcile intervin pe fondul unor speculaţii în creştere referitoare la începerea unor discuţii cu talibanii după o încetare a focului fără precedent de trei zile în timpul sărbătorii Eid al-Fitr de luna trecută, care a marcat sfârşitul postului musulman.

Luna trecută, Pompeo a declarat că Statele Unite sunt gata “să sprijine, să faciliteze şi să participe” la discuţii cu talibanii asupra rolului forţelor internaţionale în Afganistan, dar că procesul de pace va fi condus de afgani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.