NATO şi Rusia salută acordul între SUA şi talibani

Publicat:

NATO a salutat vineri anunţul referitor la încheierea unui acord între SUA şi talibani, secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, apreciind că acesta deschide calea unei ‘păci durabile’, timp ce Moscova a vorbit despre ‘un eveniment important’ pentru pacea în Afganistan, transmite AFP, potrivit agerpres.

Washingtonul, prin vocea secretarului de stat Mike Pompeo, şi talibanii au declarat că vor semna acordul la 29 februarie, cu condiţia ca armistiţiul parţial de o săptămână să fie menţinut.


Citește și : Mii de oameni fug zilnic din calea atrocităților comise în Burkina Faso

Documentul ar marca o cotitură majoră în conflictul din Afganistan, stabilind condiţiile unui acord ce ar putea permite în final Statelor Unite să-şi retragă trupele din această ţară după mai bine de 18 ani.

‘Salut anunţul de astăzi potrivit căruia a fost încheiat un acord privitor la o reducere semnificativă a violenţelor în Afganistan’, a afirmat Stoltenberg într-un comunicat.

‘Este vorba despre un test critic al voinţei şi capacităţii talibanilor de a reduce violenţa şi a contribui la pace cu bună-credinţă. Aceasta ar putea deschide calea unor negocieri între afgani, a unei păci durabile şi garanţiei că ţara nu va mai fi niciodată un refugiu pentru terorişti’, a subliniat secretarul general al Alianţei.

Misiunea NATO în Afganistan are desfăşuraţi 16.000 de militari cu rol de formare, susţinere şi consiliere a forţelor locale.

Anunţul de vineri al secretarului de stat al SUA, Mike Pompeo, a fost salutat şi de Moscova, Zamir Kabulov, reprezentantul special pentru Afganistan al preşedintelui rus, declarând pentru agenţia de presă Ria Novosti că ‘va fi un eveniment important pentru procesul de pace în Afganistan’.

Citește și : Putin dă vina pe Occident pentru tensiunile cu Ucraina: ‘Se tem de un concurent global!’

Kabulov a mai spus că speră că actuala criză politică din Afganistan, unde realegerea preşedintelui Ashraf Ghani este contestată, ‘nu va incomoda semnarea’ acordului de pace, şi a atras atenţia că ‘munca adevărată va începe după aceea’.

Întrebat dacă va fi prezent la ceremonia de semnare, Zamir Kaboulov a afirmat că va merge dacă Rusia va primi o invitaţie oficială.

Rusia, care încearcă să aibă un cuvânt de spus în negocierile de pace din Afganistan, a organizat două întâlniri la Moscova între reprezentanţi ai talibanilor şi oficiali politici afgani în 2019, încheiate însă fără progrese vizibile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Unul din trei tineri europeni are simptome de depresie

Unul din trei tineri europeni are simptome de depresie Peste 14 milioane de tineri din Uniunea Europeană, cu vârste cuprinse între 15 și 29 de...

Eurobarometru: Aproape 70% dintre români se declară optimiști cu privire la viitorul UE, peste media blocului comunitar

Eurobarometru: Aproape 70% dintre români se declară optimiști cu privire la viitorul UE, peste media blocului comunitar Aproape 70% dintre români se declară optimiști cu...

Cel puţin 26 de morţi şi 160 de spitalizări în Iran în urma consumului de băuturi alcoolice ilegale

Cel puţin 26 de morţi şi 160 de spitalizări în Iran în urma consumului de băuturi alcoolice ilegale Cel puţin 26 de persoane au murit...

Asteroidul care a ucis dinozaurii în urmă cu 66 de milioane de ani nu a fost singur

Asteroidul care a ucis dinozaurii în urmă cu 66 de milioane de ani nu a fost singur Asteroidul uriaș care a lovit Pământul și a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.