StiripesurseExterneNATO va prioritiza protecția infrastructurii ucrainene. Moldova ar avea de profitat

NATO va prioritiza protecția infrastructurii ucrainene. Moldova ar avea de profitat

Publicat:

Membrii NATO au căzut de acord să facă din protecția infrastructurii, în special energetice, a Ucrainei, o prioritate de top a alianței, a spus secretarul general Mark Rutte. Decizia este luată pe fundalul bombardării de către Rusia a orașelor și satelor ucrainene cu drone și rachete.

Vorbind reporterilor a doua zi după întrevederea miniștrilor de externe ai alianței din cele 32 de state membre, miercuri, Rutte a spus că s-a discutat furnizarea către Ucraina a suficiente sisteme de protecție aeriană pentru a asigura protejarea infrastructurii sale împotriva atacurilor rusești, potrivit moldova.europalibera.org.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

„A existat un consens clar seara trecută că Ucraina trebuie ajutată, în special în ce privește infrastructura, care trebuie să fie o prioritate”, a spus Rutte.

„Sunt sigur că aliații se vor asigura în următoarele zile că tot ceea ce poate fi furnizat Ucrainei, va fi furnizat”, a adăugat el.


Rusia continuă să țintească infrastructura energetică a Ucrainei pentru a treia iarnă consecutivă, provocând pagube serioase și întreruperea alimentării cu electricitate a mii de civili.

Interes special în Moldova

Situația infrastructurii energetice din Ucraina invadată de ruși este urmărită cu atenție specială de vecina ei, R. Moldova, care a fost nevoită să recurgă la închiderea punctelor de trecere a frontierei cu Ucraina, din cauza căderilor de rețea.

Autoritățile de la Chișinău condamnă periodic distrugerea ei de către atacurile rusești, cum a făcut-o cel mai recent președinta Maia Sandu.

Discuțiile despre o posibilă participare vestică mai directă la apărarea antiaeriană a Ucrainei vin când R. Moldova se confruntă și ea cu incidente în care în spațiul ei aerian intră obiecte zburătoare, în special drone, din spațiul de conflict. Doar în ultima lună au fost înregistrate cel puțin cinci astfel de incidente, inclusiv o dronă descoperită lângă Chișinău.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

Aceste situații au dat naștere unei dezbateri privind măsurile de doborâre a acestor drone, unii întrebându-se dacă nu cumva România ar putea interveni în acest sens. Întrebat despre acest aspect, șeful NATO, Mark Rutte, a spus marți că aceste discuții trebuie purtate la nivel bilateral de autoritățile române și moldovene, și nu neapărat cu alianța Nord-Atlantică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

4 iunie: Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)

La 4 iunie în fiecare an este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin...

Evenimentele Zilei de 4 iunie în Istorie

4 iunie este a 155-a zi a calendarului gregorian și ziua a 156-a în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 4 iunie (BOR) †) Sf. Mc. Zotic,...

Horoscop 4 iunie 2026

Este o zi bună pentru a pune la punct problemele financiare şi pentru a îmbunătăţi relaţiile cu cei dragi. Horoscop 4 iunie 2026 Berbec Sunteți...

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.