StiripesurseȘtirile zileiNavalnîi spune că este vizat de alte trei anchete penale

Navalnîi spune că este vizat de alte trei anchete penale

Publicat:

Opozantul rus aflat în detenţie Aleksei Navalnîi a afirmat marţi că este vizat de alte trei anchete penale, presiunea sporind în ultimele săptămâni împotriva mişcării şi susţinătorilor săi, informează AFP, potrivit agerpres.

Pe contul său de Instagram, Navalnîi a anunţat că a fost acuzat de deturnarea “tuturor donaţiilor” făcute organizaţiei sale anti-corupţie, precum şi de înfiinţarea unui grup ce “aduce atingere drepturilor omului” şi de insultă faţă de o judecătoare în timpul unui recent proces.

Citeşte şi: Australia îşi ÎNCHIDE ambasada din Afganistan

Opozantul de 44 de ani afirmă că a primit în celula sa vizita unui inspector al puternicului Comitet de Anchetă, însărcinat cu pincipalele anchete penale.

“El mi-a spus că în scumpa noastră Rusie se anchetează acum trei noi cazuri grave. Şi că 21 de anchetatori se ocupă de ele la cel mai înalt nivel. Şi că pentru fiecare dintre ele, criminalul sunt eu”, a scris Navalnîi. “Puternica mea organizaţie criminală ea amploare. Eu comit din ce în ce mai multe crime”, a ironizat el, adăugând că este “un geniu” al lumii criminale.


Navalnîi, cel mai marcant critic din Rusia al preşedintelui Vladimir Putin, execută o pedeapsă de 2 ani şi jumătate într-o colonie penitenciară pentru acuzaţii de fraudă datând din 2014, pe care opozantul le denunţă ca motivate politic.

Opozantul în vârstă de 44 de ani a supravieţuit anul trecut unei otrăviri cu o substanţă neurotoxică, potrivit medicilor germani. Suferind de dureri acute la coloana vertebrală şi picioare, el a intrat în greva foamei la sfârşitul lunii martie pentru a protesta faţă de condiţiile de detenţie şi a încetat această formă de protest luna trecută după ce a primit îngrijiri medicale mai bune.

În ultimele săptămâni, autorităţile ruse au început demersuri în justiţie pentru a scoate în afara legii, pe motiv de extremism, Fondul de luptă împotriva corupţiei (FBK) şi reţeaua de birouri regionale a organizaţiei lui Navalnîi.

Citeşte şi: CDC investighează cazuri de INFLAMAŢIE CARDIACĂ post-vaccinare apărute la tineri

Procesul i-a determinat pe colaboratorii acestuia să-şi suspende o mare parte a activităţilor.

Dacă FBK şi birourile regionale vor fi declarate în mod oficial extremiste, autorităţile vor primi puterea de a-i încarcera pe activişti şi a le îngheţa conturile bancare.

Următoarea audiere în acest proces este programată să aibă loc la data de 9 iunie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Activitatea consiliilor electorale va putea fi urmărită pe o nouă platformă lansată de CEC

Comisia Electorală Centrală a lansat platforma cece.cec.md, care va găzdui paginile web ale tuturor consiliilor electorale de circumscripție din Republica Moldova. Potrivit instituției, această...

Marina Tauber şi Diana Șoșoacă au împărțit scena la Forumul lui Putin

Eurodeputata ”suveranistă” din România, Diana Șoșoacă, și condamnata fugară Marina Tauber, mâna dreaptă a oligarhului Ilan Șor, au împărțit scena la o dezbatere dedicată...

12 străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 62.969 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.