StiripesurseȘtirile zileiNecazurile se ţin scai de Marilyn Manson: Are mandat de arestare...

Necazurile se ţin scai de Marilyn Manson: Are mandat de arestare în SUA!

Publicat:

Poliţia din statul american New Hampshire a anunţat marţi seară că a fost emis un mandat de arestare care îl vizează pe cântăreţul rock Marilyn Manson, în legătură cu acuzaţii de agresiune, informează miercuri Reuters, potrivit agerpres.

Presupusele agresiuni ar fi fost comise asupra unui cameraman, a indicat poliţia, precizând că atât Manson, cât şi agentul şi avocatul său, ”ştiu de ceva vreme” despre mandat, însă ”el nu a făcut niciun demers pentru a se întoarce în New Hampshire şi a răspunde acuzaţiilor”.

Citeşte şi: Preoţii iezuiţi au abuzat sexual zeci de minori în Chile – Black News

”Departamentul de Poliţie din Gilford are un mandat de arestare activ pe numele lui Brian Hugh Warner (alias Marilyn Manson)”, a indicat poliţia într-un comunicat publicat pe Facebook, precizând că muzicianul este vizat de două capete de acuzare privind agresiunea, în urma ”unui incident din 2019 petrecut la Bank of New Hampshire Pavilion”, o sală de concerte din New Hampshire.

Un reprezentant al lui Manson nu a fost disponibil imediat pentru a comenta pe marginea acestui subiect, notează Reuters.


Manson a susţinut un concert la Bank of New Hampshire Pavilion la 18 august 2019, dată la care au avut loc presupusele agresiuni, potrivit poliţiei.

Operatorul video a fost subcontractat de o companie cu sediul în New Hampshire pentru a filma concertul şi se afla în partea din faţă a scenei când au avut loc presupusele agresiuni, se precizează în comunicat.

O astfel de infracţiune produsă în New Hampshire poate duce la o condamnare la închisoare de până la un an şi la plata unei amenzi de până la 2.000 de dolari.

Presupusele agresiuni nu au fost de natură sexuală, a precizat poliţia, adăugând că emiterea unui mandat de arestare nu implică o prezumţie de vinovăţie.

Evenimentul reprezintă cea mai recentă controversă în centrul căreia se află cântăreţul rock. Departamentul şerifului din comitatul Los Angeles a anunţat în luna februarie că autorităţile investigau acuzaţii de violenţă domestică care îl vizau pe Manson.

Actriţa Evan Rachel Wood, cunoscută din seria ”Westworld” şi alte trei femei au declarat în februarie în mesaje publicate pe reţele sociale că au fost abuzate de Manson. În urma acestor acuzaţii, Manson a fost abandonat de casa de discuri Loma Vista Recordings.

Citeşte şi: Comisia Europeană îşi ÎNCHIDE jumătate din clădirile de birouri aflate la Bruxelles – Black News

Cântăreţul a respins în februarie aceste acuzaţii, invocând relaţii consensuale cu aceste femei şi declarând că ele ”denaturează trecutul”.

Cântăreţul şi compozitorul Marilyn Manson este cunoscut pentru înfăţişarea sa de inspiraţie gotică, cu ţinute de culoare neagră şi machiaj strident. Printre hiturile sale se numără ”The Dope Show” şi ”The Beautiful People”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mănăstirea Dobrușa va avea un drum modern de acces și o parcare nouă pentru vizitatori

Patrimoniul cultural și turistic din regiunea de centru a Republicii Moldova va beneficia de o modernizare semnificativă a infrastructurii. Agenția de Dezvoltare Regională (ADR)...

Podul de la Ungheni va fi gata în patru luni, dar va fi deschis după doi ani

Perechea de poduri peste Prut care va lega Ungheniul din România de Ungheniul din Republica Moldova va fi finalizată în aproximativ patru luni, însă...

VIDEO Un pui de căprioară a fost salvat din sălbăticie şi adus la Grădina Zoologică

Un pui de căprioară a ajuns recent la Grădina Zoologică din Chișinău după ce a fost găsit în natură și adus de mai multe...

China dezminte acuzaţiile UE că ar fi instruit soldaţi ruşi pentru războiul din Ucraina

China a dezminţit oficial acuzaţiile şefei diplomaţiei UE, Kaja Kallas, conform cărora ar fi instruit soldaţi ruşi care au fost desfăşuraţi ulterior în Ucraina,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.