StiripesurseCultură și MediaDiverseNepotul lui Michael Jackson, discurs emoționant la premiera filmului biografic despre...

Nepotul lui Michael Jackson, discurs emoționant la premiera filmului biografic despre megastar

Publicat:

Jaafar Jackson a susținut un discurs emoționant, marți, după premiera filmului Michael, în care îl interpretează pe unchiul său, Michael Jackson, exprimându-și dorința ca producția să unească publicul din întreaga lume.

Actorul a declarat că principalul său obiectiv a fost să redea esența artistului și a omului Michael Jackson. „Sper ca unchiul meu să zâmbească de acolo de sus. Cel mai important, am vrut să mă asigur că am surprins esența lui și că ofer publicului o imagine despre cât de incredibil era ca om, chiar dacă doar o mică parte din ceea ce a fost”, a spus Jaafar Jackson, în discursul avut pe scenă după premiera filmului, în Los Angeles (SUA), potrivit clipului prezentat de Deadline, potrivit stiripesurse.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

El a subliniat că proiectul a avut o puternică încărcătură personală, fiind motivat atât de dragostea pentru familia sa, cât și de respectul pentru moștenirea lăsată de artist.

„Nu am renunțat nici în momentele în care aveam îndoieli. Am vrut să fac acest lucru din dragostea pe care o am pentru unchiul meu Michael, dar și din dragostea pentru familia mea. Și pentru că știu dragostea pe care el o avea pentru lume, prin muzica lui, prin devotamentul față de ceea ce a reprezentat de la început, ceea ce reprezintă familia mea”, a afirmat actorul.


Jaafar Jackson a descris rolul drept o oportunitate majoră în cariera sa cinematografică și a evidențiat sprijinul primit din partea familiei și a echipei de producție.

„Sper ca acest film să aducă oamenii împreună din toate țările (…) și ca oamenii să fie văzuți și recunoscuți prin acest film, să se bucure și să cânte împreună, cu toții ca unul singur, așa cum și-ar fi dorit Michael”, a încheiat actorul.

Citeşte şi:  Locuitorii din Jackson, din nou fără apă curentă după ce mai multe conducte au cedat sub efectul temperaturilor scăzute

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

Evenimentul a avut loc la Los Angeles, unde pe covorul roșu și-a făcut apariția și Prince Jackson, fiul lui Michael Jackson, care este implicat ca producător executiv al proiectului.

Producția, regizată de Antoine Fuqua, urmează să fie lansată oficial pe 24 aprilie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Arborele miraculos care elimină 98% din microplasticele din apă

Semințele arborelui moringa ar putea revoluționa filtrarea apei potabile, după ce un studiu arată că elimină până la 98% din microplastice, rivalizând cu metodele...

Un psiholog explică trăsăturile strâns legate de gândurile excesive din timpul nopții

„Somnul este momentul în care corpul și mintea se resetează”, spune dr. Ernesto Lira de la Rosa, psiholog și consilier media al Fundației Hope...

Relaxarea pe telefon, o iluzie confirmată de neurologie. Ce face telefonul cu creierul tău

Mulți oameni apelează la telefon după o zi lungă, convingându-se că se relaxează. Un neurolog contrazice acest obicei: creierul nu se odihnește în fața...

Ar putea întreaga matematică să se reducă la o singură operație? Un expert spune că este posibil

Nu se întâmplă des ca un articol de matematică să devină viral, dar o nouă lucrare preliminară a unui fizician teoretician de la Universitatea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.