StiripesurseȘtirile zileiNetanyahu discută cu Benny Gantz formarea unui guvern de uniune națională

Netanyahu discută cu Benny Gantz formarea unui guvern de uniune națională

Publicat:

Echipele de negociere reprezentându-i pe prim-ministrul israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu şi rivalul său pentru postul de premier Benny Gantz urmează să se întâlnească, marţi, într-un efort de a ieşi din impasul politic în urma alegerilor de săptămâna trecută, informează DPA, potrivit agerpres.

Aceste întâlniri au loc după o reuniune între cei doi luni noapte sub auspiciile preşedintelui Reuven Rivlin, care consideră un guvern de uniune ca singura soluţie, în timp ce niciunul dintre candidaţi nu este susţinut de un număr suficient de parlamentari pentru a forma un guvern, având nevoie de sprijinul a cel puţin 61 de membri.

Citește și: CUTREMUR puternic în Puerto Rico

Rivlin i-a lăsat pe cei doi să discute în privat după o întâlnire iniţială în trei la reşedinţa sa. El i-a invitat din nou pe ambii candidaţi la o întâlnire miercuri seară, potrivit unei declaraţii comune emise de Netanyahu şi Gantz după reuniune.

“Am făcut un pas important înainte în această seară şi acum prima provocare constă în stabilirea unui canal de comunicare directă între părţi”, a declarat Rivlin după întâlnire.


Un guvern de uniune cu cele mai mari două partide – Likud al lui Netanyahu şi Albastru-Alb (Kahol Lavan) al lui Gantz – probabil ar include un premier prin rotaţie, dar au apărut deja informaţii privind dezacorduri cu privire la cine ar fi primul.

De asemenea, complicând eforturile de a forma un guvern de uniune, Netanyahu a semnat un acord cu partidele de dreapta şi ultrareligioase care îl sprijină, angajându-se că nu vor intra într-o coaliţie unul fără celălalt.

Citește și: Două rachete au căzut la doi pași de ambasada SUA din Bagdad

În schimb, partidul lui Gantz a vorbit despre formarea unui guvern de uniune liberal, care ar fi în conflict cu interesele partidelor ultraortodoxe.

Mai mult, partidul Albastru-Alb a declarat în mod repetat că nu va participa la un guvern condus de Netanyahu, care se confruntă cu acuzaţii de corupţie ce vor face obiectul unei audieri săptămâna viitoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Victoria Belous rămâne ministru de Finanţe: ‘Vom optimiza cheltuielile publice, dar fără a afecta necesitățile esențiale’

Ministrul desemnat al Finanțelor, Victoria Belous, spune că revenirea sa în Guvern nu are legătură cu imunitatea parlamentară, ci cu dorința de a-și valorifica...

Trei persoane au fost rănite într-un accident moto

Trei persoane, printre care și un copil de trei ani, au fost transportate la spital după ce o motocicletă s-a răsturnat în satul Mândâc,...

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.