StiripesurseSintezeNetanyahu neagă că Israelul a montat dispozitive de supraveghere în apropierea...

Netanyahu neagă că Israelul a montat dispozitive de supraveghere în apropierea Casei Albe

Publicat:

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a negat vehement informațiile publicate de site-ul politico.com, potrivit cărora Israelul ar fi fost implicat în instalarea unor dispozitive destinate spionajului în apropierea Casei Albe, informează BBC, potrivit mediafax.

Materialul publicat de Politico citează trei foști oficiali americani de rang înalt, care au declarat că Israelul s-ar fi aflat în spatele instalării acestor dispozitive în apropierea Casei Albe, dar și în alte zone „sensibile” ale capitalei Washington.

Citește și : Explozie la un depozit de armament din nordul Ciprului – Mai mulți răniți ușor (VIDEO)

Guvernul israelian, însă, a catalogat aceste informații ca fiind „o minciună sfruntată”. „Există un angajament vechi și o directivă a Guvernului israelian care interzic orice operațiune de spionaj în Statele Unite”, au informat autoritățile israeliene.

Potrivit raportului publicat de Politico, dispozitivele ar fi fost instalate la Washington după ce actualul președinte, Donald Trump, a preluat mandatul.


Potrivit informațiilor publicate, aceste dispozitive ar imita turnurile de telecomunicații, obținând de la telefoanele mobile aflate în aria lor de acoperire informații privind localizarea, dar și informații cu privire la convorbiri și la traficul de date.

Unul dintre foștii oficiali citați de Politico a declarat că, cel mai probabil, aparatura a fost utilizată pentru spionarea președintelui Trump, însă nu este clar în acest moment dacă operațiunea de spionaj a reușit sau nu.

Citește și : Autoritățile indiene anunţă o captură de arme ‘în drum spre Kashmir’

Potrivit aceluiași raport, agenții de contraspionaj ai FBI au făcut mai multe analize pentru a identifica proveniența acestor dispozitive. „A fost destul de evident că israelienii au fost responsabili”, a declarat unul dintre oficialii citați de Politico. Același oficial a criticat Administrația Trump pentru că nu a solicitat explicații, în mod privat sau public, Guvernului israelian pentru aceste acuzații.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.