StiripesurseExterneNetanyahu respinge propunerea Hamas de armistiţiu: 'Victoria totală' în Gaza este...

Netanyahu respinge propunerea Hamas de armistiţiu: ‘Victoria totală’ în Gaza este posibilă în câteva luni

Publicat:

Netanyahu respinge propunerea Hamas de armistiţiu: ‘Victoria totală’ în Gaza este posibilă în câteva luni

Premierul israelian Netanyahu a respins, miercuri, termenii unei încetări a focului propusă de Hamas afirmând că “victoria totală” în Gaza este posibilă în câteva luni, relatează BBC şi The Guardian.

Premierul israelian a declarat, într-o conferinţă de presă, că Forţele de Apărare Israeliene (IDF) lucrează sistematic şi vor atinge toate obiectivele războiului: eliberarea tuturor ostaticilor şi eliminarea Hamas. El a subliniat că realizările IDF au fost “fără precedent”, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Peste 800 de oficiali occidentali au semnat o scrisoare critică la adresa politicii faţă de Israel şi Gaza

“Nu ne întoarcem până nu câştigăm”, a anunţat el. “Aş dori să subliniez încă o dată – nu există altă soluţie decât victoria completă şi decisivă”, a adăugat premierul israelian.

“Suntem pe drumul spre o victorie completă. Victoria este la îndemână”, a declarat el, estimând că războiul va fi câştigat în “câteva luni” şi nu în ani sau decenii.


Referindu-se pentru prima dată în mod public la condiţiile Hamas pentru un nou acord privind ostaticii, Netanyahu a declarat: “Cedarea la cererile iluzorii ale Hamas, pe care tocmai le-am auzit, nu numai că nu ar duce la eliberarea ostaticilor, dar nu ar face decât să invite la un măcel suplimentar; ar invita la un dezastru pentru Israel pe care niciun cetăţean israelian nu şi-l doreşte”.

“Ziua de după este ziua de după Hamas”, a adaugat el, spunând doar că Israelul trebuie să se asigure că Gaza este demilitarizată.

Premierul a confirmat, pe de altă parte că, după Khan Younis, “principalul bastion al Hamas”, armata israeliană se pregăteşte să lupte la Rafah. El spune că a ordonat IDF să opereze acolo, precum şi în cele două tabere de refugiaţi din centrul Fâşiei Gaza în conformitate cu dreptul internaţional şi cu prevederi care să le permită necombatanţilor să părăsească în siguranţă zona de război.

“Vom continua până la sfârşit”, a punctat el.  Dacă Hamas va supravieţui în Gaza, “va fi doar o chestiune de timp până la următorul masacru”, iar axa terorii condusă de Iran se va consolida, a avertizat Netanyahu. El crede că distrugerea Hamas va trimite un mesaj către întregul Orient Mijlociu şi va permite Israelului să lărgească cercul păcii.

Netanyahu a mai spus că i-a transmis secretarului de stat american Antony Blinken, aflat miercuri în vizită, că Israelul este “la o distanţă foarte mică de victoria absolută” şi că înfrângerea Hamas va fi “victoria întregii lumi libere”.

Potrivit The Times of Israel, Benjamin Netanyahy i-a criticat pe “experţi”, comentatorii de televiziune şi pe cei din comunitatea internaţională care au prezis că ofensiva terestră va eşua, au avertizat în privinţa trimiterii de trupe în oraşul Gaza, au avertizat în privinţa urmăririi Hamas în spitale şi în apropierea acestora şi au spus că IDF nu ar trebui să îndrăznească să intre în tunelurile Hamas.

Vezi și : Statele Uniunii Europene şi-au dat acordul asupra primei legi privind inteligenţa artificială

20.000 de luptători Hamas sunt morţi sau răniţi, adică mai mult de jumătate din forţa de luptă a Hamas, a estimat premierul israelian. El susţine că 18 din 24 de batalioane Hamas nu mai sunt funcţionale şi susţine că IDF distruge sistematic reţeaua subterană de tuneluri în care se ascunde Hamas.

În acelaşi timp, el a promis că întoarcerea ostaticilor rămâne o prioritate absolută, dând asigurări familiilor lor că nu încetează să se gândească sau să lucreze pentru eliberarea celor dragi ai lor. El susţine că “presiunea militară continuă este o condiţie esenţială pentru eliberarea ostaticilor”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.