Netanyahu și Gantz au reluat negocierile pentru formarea unui guvern de uniune naţională

Publicat:

Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi principalul său rival Benny Gantz au avut marţi o întâlnire în încercarea de a ajunge la un acord asupra formării unui guvern de uniune naţională, în condiţiile în care termenul limită fixat de preşedintele Israelului se apropie, informează dpa, potrivit agerpres.

Ambele părţi au reluat negocierile după ce discuţii care au avut loc marţi la primele ore ale dimineţii au dus la un “progres semnificativ”, potrivit purtătorului de cuvânt al lui Gantz.


Citește și: Preşedintele Israelului le dă 48 de ore lui Netanyahu și Gantz pentru formarea unui guvern

Benny Gantz, liderul facţiunii parlamentare a partidului Albastru şi Alb, deţine în prezent mandatul care i-a fost conferit de preşedintele Reuven Rivlin pentru formarea unui guvern.

Mandatul lui urma să expire luni la miezul nopţii (21:00 GMT), însă preşedintele Rivlin a prelungit termenul limită până miercuri la miezul nopţii.

Cei doi rivali şi-au accelerat eforturile pentru formarea unui guvern de urgenţă unit, pentru a putea stăvili pandemia de coronavirus şi criza economică.

Israelul este condus de un guvern interimar sub conducerea lui Netanyahu de la sfârşitul lui 2018. Alegeri au fost organizate de trei ori în decurs de un an în această ţară şi nici după al treilea rând de alegeri, din 2 martie, niciuna dintre părţi nu a câştigat majoritatea parlamentară.

Citește și: Tornadele DEVASTEAZĂ sudul Statelor Unite (VIDEO)! Cel puțin 32 de americani au murit!

Gantz a primit mandatul de a forma guvernul după ce şi-a asigurat susţinerea altor parlamentari, însă eforturile lui de a forma o coaliţie cu Netanyahu, judecat pentru corupţie, au dus la ruperea acestei alianţe.

Potrivit unor informaţii apărute în presă, unul dintre cele mai sensibile puncte îl constituie cererea formulată de partidul Likud al lui Netanyahu de a avea veto asupra numirilor în domeniul justiţiei. Netanyahu doreşte de asemenea o garanţie că nu i se va refuza de către Curtea Supremă dreptul de a fi premier din cauza acuzaţiilor de corupţie.

Dacă negocierile se vor bloca din nou, Rivlin a spus duminica aceasta că îi va preda sarcina formării guvernului Knessetului, parlamentul ţării. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.