StiripesurseȘtirile zileiNeverland, fosta reşedinţă a lui Michael Jackson, vândută cu 22 de...

Neverland, fosta reşedinţă a lui Michael Jackson, vândută cu 22 de milioane de dolari

Publicat:

Ranchul Neverland al starului pop Michael Jackson a fost vândut unui investitor miliardar pentru un sfert din prețul inițial cerut, relatează BBC, potrivit mediafax.

Ron Burkle, fost prieten al lui Jackson, a cumpărat recent moșia din Los Olivos, California, a spus purtătorul de cuvânt al acestuia.

Citește și : Regatul Unit şi Uniunea Europeană au ajuns la un acord comercial post-Brexit

El a plătit 22 de milioane de dolari pentru Neverland, a informat Wall Street Journal, citând înregistrări publice și trei surse familiare cu afacerea.

Complexul de 1.100 de hectare a fost scos la vânzare pentru prima dată în 2015, pentru 100 de milioane de dolari.


Neverland, aflat la nord de orașul Santa Barbara, a fost listat cel mai recent anul trecut la prețul de 31 de milioane de dolari.

Jackson a plătit inițial aproximativ 19,5 milioane de dolari pentru Neverland, pe care l-a numit după o insulă fictivă în care copiii nu cresc niciodată din romanul Peter Pan a lui JM Barrie.

Cântărețul a cumpărat Neverland în 1987 și l-a transformat într-un complex de divertisment.

În anii 1990 și 2000, Neverland a devenit centrul diverselor investigații privind acuzațiile de agresiune sexuală a copiilor aduse lui Jackson.

Citește și : Barnier, despre acordul post-Brexit: ‘Ziua de azi este o uşurare. Ceasul nu mai ticăie’

În iunie 2009, Jackson a murit într-o altă casă din Los Angeles după ce a suferit un stop cardiac indus de o supradoză de droguri.

Neverland a fost transformat în Sycamore Valley Ranch și a suferit o reamenajare extinsă de la moartea lui Jackson.

Ron Burkle, în vârstă de 68 de ani, este cofondator și partener administrativ al Yucaipa Companies, LLC, o firmă de investiții private. Averea sa netă a fost estimată la 1,4 miliarde de dolari, potrivit unui profil al revistei de afaceri americane Forbes.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihaela Martînov, noul agent guvernamental al Moldovei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Republica Moldova va avea un nou agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Este vorba despre Mihaela Martînov, a cărei numire a fost...

Ion Ceban solicită intervenția Maiei Sandu în situația aprovizionării cu apă a țării

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că va transmite o scrisoare președintei Maia Sandu, prin care solicită implicarea directă și personală în...

Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei

Salariul minim va fi majorat gradual astfel încât, până în anul 2030, acesta să ajungă la 10 000 de lei. Autoritățile vor demara, în...

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.