Nicola Sturgeon: Scoţia speră ‘să se alăture’ în curând UE ca naţiune independentă

Publicat:

Prim-ministrul scoţian Nicola Sturgeon a declarat sâmbătă că speră că Scoţia îşi va obţine independenţa şi că va putea “să se alăture” Uniunii Europene, subliniind că Brexit-ul s-a făcut contrar voinţei scoţienilor, care s-au opus în majoritate acestui pas la referendumul din 2016, relatează AFP, scrie agerpres

“Suferim acum un Brexit dur împotriva voinţei noastre, în cel mai prost moment posibil, în mijlocul unei pandemii şi al unei recesiuni economice”, a spus Nicola Sturgeon pe site-ul partidului său pro-independenţă SNP, la două zile de la ieşirea Regatului Unit din piaţa unică şi uniunea vamală.


Citește și : Wuhan a sărbătorit intrarea în 2021, la un an după apariţia primului caz de COVID-19

Ea şi-a exprimat din nou determinarea de a organiza un nou referendum privind independenţa Scoţiei, după cel pierdut de tabăra sa în 2014, atunci când 55% dintre scoţieni au votat împotrivă.

Însă decizia de a organiza un astfel de referendum îi revine prim-ministrului britanic Boris Johnson, care refuză cu fermitate. Totuşi, o victorie detaşată a SNP la alegerile locale din mai anul viitor ar întări presiunea asupra Londrei pentru acceptarea unei noi consultări populare.

Potrivit ultimului sondaj efectuat de institutul Savanta ComRes pentru ziarul The Scotsman, la jumătatea lunii decembrie, 58% dintre scoţieni susţin acum o ruptură cu Regatul Unit, cea mai mare proporţie de până acum.

“În calitate de membră independentă a Uniunii Europene, Scoţia ar fi un partener şi ar putea construi poduri – nu numai către realizarea unei economii mai puternice şi a unei societăţi mai echitabile, ci şi către facilitarea relaţiilor între UE şi Regatul Unit”, a mai spus Sturgeon.

Dacă britanicii au votat în total cu 51,9% în favoarea Brexit-ului în 2016, scoţienii i s-au opus în proporţie de 62%.

“În cursul celor aproape 50 de ani de apartenenţă, am beneficiat enorm de cele ‘patru libertăţi’ ale pieţei unice, inclusiv libertatea de mişcare. Peste 230.000 de persoane din toată Europa au ales domiciliul în Scoţia”, a mai spus Nicola Sturgeon, explicând că “ei sunt prietenii noştri şi familia noastră, iar acum vrem ca ei să rămână”.

Citește și : Fauci: Vaccinarea merge mai greu decât era plănuit în SUA; avem nevoie de mai multe resurse

Odată cu Brexit-ul “cetăţenii noştri vor fi mai puţin în siguranţă şi dreptul lor de a munci, studia şi a lucra în altă parte în Europa va fi restrâns”, şi-a exprimat ea regretul, subliniind că 2.000 de scoţieni au participat anul trecut la programul de schimb universitar Erasmus, la care guvernul britanic a renunţat pentru a-l înlocui cu propriul program internaţional.

“Nu vrem să plecăm şi sperăm să ne alăturăm vouă în curând în calitate de partener egal”, a conchis Nicola Sturgeon.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.