StiripesurseȘtirile zileiNicolas Maduro face apel la dialog cu Juan Guaido: Este loc...

Nicolas Maduro face apel la dialog cu Juan Guaido: Este loc pentru toată lumea în Venezuela

Publicat:

Facţiunile politice rivale din Venezuela au organizat comemorări diferite ale zilei independenţei vineri iar preşedintele socialist Nicolas Maduro a cerut dialog în timp ce liderul opoziţiei Juan Guaido a denunţat încălcările asupra drepturilor omului ale „dictaturii” lui Maduro, conform Reuters, scrie news.ro .

Vorbind la o adunare a unor oficiali militari, Maduro şi-a exprimat din nou susţinerea pentru un proces de negocieri mediat de Norvegia între guvernul său socialist şi Guaido, liderul opoziţiei şi al Adunării Naţionale, care susţine că Maduro a câştigat fraudulos alegerile din 2018 şi s-a autoproclamat preşedinte interimar, fiind recunoscut oficial de peste 50 de naţiuni.

Citește și : Guvernatorul băncii centrale a Turciei, demis din cauza diferenţelor de opinie cu guvernul

„Este loc pentru toată lumea în Venezuela”, a afirmat Maduro într-un discurs de la Caracas, pentru ca apoi să ceară organizarea de exerciţii militare pe 24 iulie pentru a apăra „mările, râurile şi graniţele” ţării

„Cu toţii trebuie să renunţăm la ceva pentru a ajunge la un acord”, a afirmat Maduro.


Venezuela a intrat într-o criză politică adâncă în ianuarie. Atunci, Guaido s-a autoproclamat preşedinte şi l-a numit pe Maduro ca fiind un dictator ilegitim. El a fost recunoscut de zeci de ţări, printre care şi SUA şi majoritatea ţărilor vecine cu Venezuela.

Maduro este însă susţinut în continuare de Cuba, Rusia şi China şi deţine controlul asupra instituţiilor statului şi forţelor armate. El l-a numit pe Guaido „o marionetă” a SUA.

Guaido a organizat un eveniment separat cu ocazia Zilei Independenţei, cerând susţinătorilor săi să meargă în marş spre sediul serviciilor secrete militare (DGCIM). Acolo, susţine opoziţia, căpitanul Rafael Acosta al marinei venezuelene a murit după ce a fost torturat în custodie.

„Nu mai există eufemisme valide pentru a caracteriza acest regim, în afară de a-l numi o dictatură. Încălcarea constantă a drepturilor omului, represiunea, tortura… toate sunt identificate clar în raportul ONU”, a afirmat Guaido.

Citește și : Ziua Națională s-a terminat la spital pentru câțiva americani – Peste zece persoane au fost rănite în urma unei busculade la Chicago

El făcea referire la un raport ONU în care Venezuela este acuzată de o politică a fricii în care îşi înlătură oponenţii printr-un număr „şocant” de execuţii extrajudiciare.

Victimele sunt arestate şi împuşcate, iar locul crimei este manipulat pentru a sugera că aceştia s-au opus arestării, se arată în raportul ONU.

ONU face apel la Venezuela să oprească „încălcarea gravă a drepturilor economice, sociale, civile, politice şi culturale”.

În total, în 2018, 5.287 de persoane au fost ucise pentru că s-ar fi opus arestării iar până pe 19 mai 2019 alte 1.569 au fost ucise din acelaşi motiv, conform raportului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.