Nikanor Melia, liderul opoziţiei din Georgia a rămas fără imunitate parlamentară

Publicat:

Parlamentul georgian l-a privat marţi de imunitate parlamentară pe liderul principalului partid de opoziţie, Mişcarea Naţională Unită (MUN), Nikanor Melia, la cererea Procuraturii, care-l acuză pentru organizarea protestelor violente care au avut loc în capitala Tbilisi în iunie 2019, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.  

În favoarea ridicării imunităţii lui Melia, în vârstă de 41 de ani, au votat 88 de deputaţi, numai doi votând împotrivă. Liderul MUN, la fel ca majoritatea deputaţilor partidelor de opoziţie boicotează lucrările parlamentului, întrucât consideră că alegerile legislative din octombrie anul trecut au fost fraudate.


Citește și : Macron cere o implicare europeană sporită împotriva jihadiştilor din Sahel

Partidul de guvernământ, Visul Georgian, a obţinut la acel scrutin 90 din cele 150 de mandate în legislativ. Dintre cei 60 de deputaţi ai partidelor de opoziţie, numai şase nu s-au raliat boicotului parlamentar.

Potrivit Procuraturii, în timpul protestelor din iunie 2019, Nikanor Melia a condus tentativa de asalt asupra parlamentului din Tbilisi, soldată cu zeci de răniţi în rândul manifestanţilor şi poliţiştilor.

Acele proteste au fost declanşate în urma intervenţiei, de la tribuna preşedintelui parlamentului georgian, a unui deputat al Partidului Comunist din Rusia, Serghei Gavrilov. Prezenţa acestuia în parlamentul de la Tbilisi, în cadrul unei reuniuni internaţionale a ortodoxiei, a şocat, într-o ţară în care mulţi consideră Rusia drept putere care a ocupat o parte din teritoriu.

Citește și : O tornadă puternică a măturat Carolina de Nord (VIDEO)! Cel puţin trei oameni au murit!

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.