StiripesurseȘtirile zileiNoi alegeri prezidenţiale şi parlamentare în Bolivia la 3 mai

Noi alegeri prezidenţiale şi parlamentare în Bolivia la 3 mai

Publicat:

Bolivienii sunt aşteptaţi la urne la 3 mai pentru noi alegeri prezidenţiale şi parlamentare, a anunţat vineri Comisia Electorală, conform media locale, citate de DPA, potrivit agerpres.

Al doilea tur al scrutinului prezidenţial a fost programat pentru a doua jumătate a lunii iunie.

Citește și : Pompeo critică o opinie a Franţei faţă de uciderea generalului Soleimani într-un raid în Irak

Fostul preşedinte Evo Morales şi-a revendicat victoria pentru un al patrulea mandat la alegerile la termen de la 20 octombrie anul trecut, dar suspiciunile de fraudă au dus la săptămâni de proteste violente care l-au forţat pe primul preşedinte indigen al ţării să demisioneze şi să plece în exil în Mexic şi apoi în Argentina.

Fosta vicepreşedintă a Senatului Jeanine Anez a preluat puterea şi conduce în prezent un guvern interimar.


Din exil, Morales a spus că se aşteaptă ca partidul său de stânga MAS să câştige alegerile. Morales nu va candida la alegeri, dar a fost numit la conducerea campaniei partidului său.

MAS îşi anunţa candidatul la prezidenţiale la 19 ianuarie.

Activistul şi liderul de opoziţie de dreapta Luis Fernando Camacho şi-a anunţat deja candidatura pentru postul de şef a statului.

Acest avocat din departamentul Santa Cruz de la Sierra, puternic economic, din estul ţării este unul dintre iniţiatorii protestelor care au dus în cele din urmă la demisia lui Morales.Criticii îl acuză de rasism şi de zel religios.

Citește și : UE îndeamnă SUA şi Iranul să dea dovadă de reţinere pentru a evita escaladarea conflictului

Anez a anunţat că Bolivia va emite un mandat de arestare pe numele lui Morales sub acuzaţia de ‘răzvrătire’, dar fostul lider a spus totuşi că intenţionează să revină în ţară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.