StiripesurseSănătateNoi centre de depistare a cancerului la sân (VIDEO)

Noi centre de depistare a cancerului la sân (VIDEO)

Publicat:

Noi centre de depistare a cancerului la sân (VIDEO)

Pe parcursul anului trecut, 1.307 paciente au fost diagnosticate cu cancer la sân, iar 471 de persoane au fost răpuse de maladie. Specialiștii îndeamnă femeile lunar să meargă la un control, pentru că astfel, ar putea depista precoce maladia. În acest sens, autoritățile vor deschide patru centre medicale în localități cheie ale țării, pentru investigații specializate mai accesibile.

Citeşte şi: SUA şi Rusia au câştigat, Europa şi Kievul au pierdut

O femeie, care a cerut să nu-i fie divulgată identitatea, are 43 de ani și a fost diagnosticată cu cancer la sân. Pacienta spune că acum aproape patru ani, a observat un nodul ciudat sub braț și s-a adresat medicilor, care nu au găsit nimic suspect în acea umflătura. În vara acestui an, la un nou control, femeia a primit un diagnostic năucitor – cancer la sân, care se dezvoltase recent, transmite moldova1.md.

„Când mi s-a spus la Centrul de Diagnostic că trebuie să te adresezi că se dezvoltă, atunci s-a întors totul. A fost și pentru mine cum ar fi o surpriză că din familie nu a avut nimeni cancer la noi”.

Și chiar dacă noutatea a debusolat-o, aceasta este plină de viață și speranță. Acum câteva zile, ea a fost supusă unei intervenții chirurgicale la institutul oncologic și speră că în curând va pleca acasă.


„Am prins curajul și cu speranță că știm că în prezent medicina este foarte bună și specialiștii sunt buni. Zic uite, cu ajutorul lui Dumnezeu trebuie să mergem, să învingem. Ce să facem dacă ne este dat asta?! Trebuie să fim pozitivi”, spune femeia.

Noi centre de depistare a cancerului la sân (VIDEO)

Pacienta a venit cu un îndemn către femei ca acestea să meargă periodic la medic, iar în cazul diagnostic dur, să nu se lase bătute.

În Moldova, anul trecut la evidența medicală se aflau 11.488 de persoane cu cancer de sân. Potrivit OMS, cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor din întreaga lume, luând viețile a sute de mii de femei în fiecare an și afectând, în mod disproporționat, persoanele din țările cu venituri mici și medii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.