Noi incendii de vegetație în Portugalia din cauza creşterii temperaturilor

Publicat:

Sute de pompieri se luptau marţi cu două incendii de vegetaţie de proporţii în nordul Portugaliei, forţând autorităţile să suspende cursurile în şcoli şi să închidă drumuri, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

În lipsa ploilor şi din cauza temperaturilor mai ridicate decât media în această perioadă a anului, ajungând luni la 28 de grade Celsius în unele regiuni, Portugalia se află în alertă de la începutul acestei săptămâni pentru incendii de vegetaţie.


Citește și : Eurodeputaţii cer o gardă financiară europeană

Condiţiile meteorologice se aseamănă cu cele care au condus la izbucnirea unui incendiu de vegetaţie devastator în oraşul Pedrogao Grande din centrul Portugaliei în iunie 2017, provocând moartea a 64 de persoane şi rănind alte 250. Incendiul a fost cel mai grav dezastru din istoria modernă a Portugaliei.

De obicei, autorităţile portugheze sunt în alertă pentru incendii de vegetaţie începând din luna mai, însă incendiile din această săptămână au izbucnit mai devreme din cauza creşterii temperaturilor.

Temperatura în oraşul Porto, în nordul ţării, nu departe de locul incendiilor, a fost marţi în jurul valorii de 20 de grade Celsius, comparativ cu o medie de 12 grade Celsius înregistrată în luna martie.

În districtul Esposende, în nordul Portugaliei, un incendiu de vegetaţie a determinat marţi autorităţile să evacueze două şcoli din cauza fumului gros. Două drumuri principale au fost de asemenea închise.

‘Şcolile sunt închise astăzi şi activitatea normală va fi reluată mâine dacă condiţiile o vor permite’, au anunţat şcolile, citate de agenţia de ştiri portugheză Lusa.

Citește și : Brexit: DUP anunţă că nu vor vota acordul de retragere

În total, 75 de pompieri se luptau marţi cu flăcările în Esposense.

În oraşul Oliveira de Azemeis, 300 de pompieri se luptau să stingă un alt incendiu.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.