StiripesurseȘtirile zileiNoi manifestații într-un centru comercial din Hong Kong

Noi manifestații într-un centru comercial din Hong Kong

Publicat:

Poliţia antirevoltă a dispersat duminică, la Hong Kong, o manifestaţie în favoarea democraţiei la care participau aproximativ 300 de persoane, în pofida interdicţiei adunărilor de peste patru persoane, din cauza noului coronavirus, relatează Reuters, scrie news.ro .

Manifestanţii – majoritatea tineri şi purtând cagulă – au intra în centrul comercial Cityplaza, unde au strigat ”Eliberaţi Hong Kongul, revoluţia vremurilor noastre!” şi au cântat cântece în semn de protest.

Aceasta este prima adunare de amploare după ce Guvernul local a interzis orice reuniune publică, la sfârşitul lui martie, în mod oficial cu scopul de a opri răspândirea covid-19.

Citește și : Manifestații la Tel Aviv împotriva acordului Netanyahu-Gantz, cu respectarea distanţării sociale


Hong Kongul este zguduit din iunie 2019 de o vastă contestare care cere respectarea principiilor democratice în fosta colonie britanică şi împotriva unei influenţe tot mai mari a Beijingului, în opinia protestatrilor, contrară principiului ”o ţară, două sisteme”, stabilit la retrocedarea fostei colonii în 1997.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldovenii nu cred o iotă din explicaţiile Maiei Sandu despre verişoara de la Moldatsa (sondaj)

Un sondaj realizat de IMAS arată că 74% dintre respondenți nu cred afirmația președintei Maia Sandu că nu știa despre situația verișoarei sale, Anastasia...

Maia Sandu a pus un nou vicepreședinte la ANI

Ion Nicolaev a fost numit în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI). Decretul a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia...

Linia Electrică Vulcănești-Chișinău a fost pusă sub tensiune până la Stația Electrică Chișinău

Linia Electrică Aeriană (LEA) de 400 kV Vulcănești-Chișinău a fost energizată până la Stația Electrică Chișinău. Potrivit ministrului energiei, Dorin Junghietu, urmează ultimele teste...

Premierul Tofan se implică în scandalul numirii lui Radu Musteață la Ministerul Agriculturii

Premierul Vasile Tofan declară că, deocamdată, nu există motive pentru revocarea ministrului Agriculturii, Radu Musteață, după informațiile apărute în spațiul public privind presupuse legături...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.