StiripesurseSocialNoi reguli pentru admiterea temporară a mijloacelor de transport în R.Moldova

Noi reguli pentru admiterea temporară a mijloacelor de transport în R.Moldova

Publicat:

Procedura de vămuire a mijloacelor de transport introduse temporar în Republica Moldova a fost simplificată. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi de Legislativ, comunică MOLDPRES.

Inițiativa, elaborată de un grup de deputați din Fracțiunea parlamentară „Partidul Nostru”, vizează flexibilizarea procedurilor aplicate mijloacelor de transport aflate în regim de admitere temporară.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

Potrivit noilor prevederi, mijloacele de transport introduse temporar pe teritoriul vamal al Republicii Moldova vor putea fi scoase din țară și de alte persoane decât cele care le-au introdus inițial.

Autorii proiectului susțin că modificarea va preveni situațiile în care automobilele rămân blocate formal pe teritoriul vamal, în cazul în care persoana care a adus vehiculul nu mai are posibilitatea să îl scoată din țară.


Pentru lectura a doua, Guvernul a propus și un amendament la Codul vamal care vizează activitatea agenților economici din fosta zonă liberă Tvardița.

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

Potrivit modificării, termenul-limită pentru lichidarea activelor și trecerea la regimul obișnuit a fost prelungit cu încă 75 de zile. Prevederea respectivă va intra în vigoare la data de 11 mai 2026.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.