StiripesurseȘtirile zileiNoi restricţii la Sydney

Noi restricţii la Sydney

Publicat:

Autorităţile australiene au ordonat sâmbătă noi restricţii, inclusiv închiderea mai multor companii la Sydney, pe fondul recrudescenţei pandemiei, în pofida mai multor săptămâni de izolare, relatează AFP, potrivit agerpres.

Toate magazinele considerate ‘neesenţiale’ vor trebui să-şi tragă obloanele la Sydney şi în suburbii, a anunţat Gladys Berejiklian, şefa guvernului statului australian Noul Wales de Sud, al cărui capitală este Sydney. Şantierele de construcţii şi-au întrerupt deja activitatea în această metropolă situată pe coasta de sud-est a Australiei.

Citește și : Zece copii de jihadişti au fost repatriaţi în Belgia din Siria

Locuitorilor din cartierele cele mai afectate li se interzice să părăsească zona reşedinţei lor, cu excepţia cazului în care lucrează în sectorul sănătăţii sau în serviciile de urgenţă.

Carantina la Sydney – instituită din 26 iunie şi prelungită deja de două ori, cel puţin până la 30 iulie – vizează peste şase milioane de locuitori.


Noul Wales de Sud a înregistrat un nou deces, iar numărul de noi infecţii zilnice este de peste 100, a indicat sâmbătă Gladys Berejiklian. ‘Nu-mi amintesc ca statul nostru să se fi confruntat vreodată cu o astfel de provocare’, a adăugat ea.

Locuitorii din Melbourne au intrat sâmbătă în a doua zi a celei de-a cincea carantine, iar autorităţile au intensificat controalele deja stricte la sosirile din Sydney.

“Am acţionat prompt şi ferm pentru a ne asigura ca această carantină să fie cât mai scurtă posibil”, a declarat presei Martin Foley, ministrul sănătăţii de stat statului Victoria, al cărui capitală este Melbourne.

Citește și : Turnul Eiffel a fost redeschis după opt luni de la închiderea sa din cauza pandemiei

Australia a fost mult timp lăudată pentru rezultatele sale iniţiale bune în privinţa gestionării pandemiei, datorate în principal închiderii foarte stricte a graniţelor imensului continent insular.

Dar campania de vaccinare decurge foarte lent, cu mai puţin de 10% din populaţie vaccinată, în timp ce în multe ţări revin măsurile restrictive din cauza răspândirii variantei Delta a coronavirusului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina e lăsată să intre în față la coada pentru rachete Patriot, dar trebuie să pună banii pe masă. Zelenski a fixat un deadline...

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina a încheiat un acord cu Statele Unite și țările partenere pentru furnizare de noi sisteme de apărare...

În timp ce comerțul cu amănuntul crește în UE, România înregistrează cel mai mare recul

Volumul comerţului cu amănuntul a crescut cu 0,9% în Uniunea Europeană şi cu 1% în zona euro, în aprilie, comparativ cu perioada similară din...

11 țări europene vor să crească restricțiile de călătorie pentru turiștii ruși

Pe măsură ce Moscova își intensifică atacurile împotriva civililor ucraineni, unsprezece țări europene solicită noi restricții care vizează cetățenii ruși care doresc să călătorească...

Balanța se înclină în favoarea Ucrainei pe câmpul de luptă

Noile amenințări și atacurile letale rusești asupra orașelor ucrainene vin într-un moment în care situația trupelor invadatoare se deteriorează constant, scrie La Razon. În ciuda a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.