StiripesurseSintezeNoi violenţe la Bagdad - Locuinţa liderului şiit Moqtada Sadr, vizată...

Noi violenţe la Bagdad – Locuinţa liderului şiit Moqtada Sadr, vizată de o dronă

Publicat:

Un obuz a explodat sâmbătă dimineaţa în apropierea locuinţei liderului şiit irakian Moqtada Sadr, care îi susţine pe manifestanţii antiguvernamentali, victime ale unui masacru în cursul nopţii la Bagdad, informează AFP, potrivit agerpres.

În cursul manifestaţiilor, 17 demonstranţi au fost ucişi şi alţi 100 răniţi de bărbaţi înarmaţi neindentificaţi care au încercat să-i alunge din parcarea pe care o ocupaseră de câteva săptămâni, potrivit medicilor.

Citește și : Presupusul autor al atacului armat la baza militară din Florida era din Arabia Saudită

 

În timp ce forţele de ordine, desfăşurate în jurul pieţei Tahrir, epicentrul contestaţiei de peste două luni, nu au reacţionat, membri ai mişcării lui Moqtada Sadr au luat poziţie pentru a-i “proteja” pe manifestanţi.


Ceea ce protestatarii vor numi de acum “masacrul de la Senek” – după numele podului din apropierea pieţei Tahrir, unde au avut loc violenţele – a suscitat un şoc naţional.

În replică, manifestanţii s-au adunat în număr şi mai mare sâmbătă în piaţa Tahrir şi în zone din sudul ţării, cuprins de mişcarea de contestare.

Atacul din cursul nopţii a marcat o cotitură în prima mişcare de contestare spontană din Irak, deja marcată de 445 de morţi şi 20.000 de răniţi. De două luni, mii de irakieni protestează în piaţa Tahrir împotriva puterii, pe care o acuză de incompetenţă şi de corupţie.

Forţele de ordine desfăşurate în jur au tras deja de mai multe ori asupra mulţimii, făcând zeci de morţi. Dar vineri seara, când bărbaţi înarmaţi au debarcat, ele nu au mişcat un deget.

Salvele de arme s-au succedat şi manifestanţii nu au putut decât să apeleze la reţelele de socializare pentru a difuza imagini ale haosului, transmise uneori în direct.

Statul asigură că nu poate nici să-i identifice şi nici să-i aresteze pe atacatori într-o ţară în care facţiunile înarmate proiraniene câştigă în influenţă şi sunt integrate de acum şi în forţele de securitate.

Surse poliţieneşti afirmă totuşi că au cules informaţii despre intenţia acestor facţiuni de a-i ataca pe manifestanţi.

În faţa acestor atacatori, membri ai Brigăzilor păcii – braţul armat al mişcării lui Moqtada Sadr, care a cerut primul demisia guvernului – s-au desfăşurat în piaţa Tahrir.

Citește și : Amendă de 3,6 milioane de euro pentru Facebook în Ungaria

Vineri seara la Bagdad, aceşti bărbaţi purtând caschete bleu au pierdut un om, potrivit unei surse din cadrul Brigăzilor, dar nu au răspuns prin tiruri având ordinul de a-i “proteja pe manifestanţi, dar fără arme”.

La scurt timp după violenţele de la Bagdad, “în jurul orei 03:00 dimineaţa, o dronă a lansat un obuz de mortier asupra casei lui Moqtada Sadr” în oraşul Najaf, considerat sfânt de şiiţi, la sud de Bagdad, a indicat o sursă din cadrul mişcări sadriste.

“Doar zidul exterior a fost atins”, a precizat sursa respectivă, în timp ce Moqtada Sadr nu se afla la Najaf în momentul atacului, conform mai multor surse. Nimeni nu a fost rănit.

În semn de solidaritate cu victimele de la Tahrir, sute de noi manifestanţi au venit în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă în capitala irakiană. De asemenea, protestatari s-au adunat cu miile la Nasiriyah şi Al Diwaniyah, ceea ce a dus la desfăşurarea unor importante forţe de securitate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.