StiripesurseCultură și MediaDiverseNominalizările la premiile Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza...

Nominalizările la premiile Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor din Los Angeles

Publicat:

Academia de Arte şi Ştiinţe Cinematografice din Statele Unite (AMPAS) a decis să amâne pentru a doua oară ceremonia de anunţare a nominalizărilor la premiile Oscar din acest an din cauza incendiilor de vegetaţie care continuă să ardă în Los Angeles, au anunţat luni organizatorii galei, citaţi de Reuters.

Nominalizările la cele mai importante premii decernate în cadrul industriei filmului vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, ele urmau să fie anunţate pe 17 ianuarie, însă au fost amânate într-o primă fază pe 19 ianuarie, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

“Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angeles, am simţit că era necesar să extindem perioada de votare şi să mutăm data la care erau anunţate nominalizările pentru a oferi un timp suplimentar membrilor organizaţiei noastre”, au declarat CEO-ul AMPAS, Bill Kramer, şi preşedinta AMPAS, Janet Yang, într-un comunicat comun.

Cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 3 martie.


Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum a reușit un student să descopere un uriaș oraș mayaș dispărut cu ajutorul unui hard disk

Un oraș ascuns a trecut neobservat ani de zile, nu într-o junglă neexplorată, ci în interiorul unui set de date care fusese deja colectat....

‘O țară a minunilor’ de mărimea Vaticanului, descoperită în adâncurile oceanului

În întunericul din Oceanul Atlantic de Sud se ascunde „o țară a minunilor”. Este tărâmul crabilor care se furișează și al stelelor de mare...

Cine poate cumpăra acțiuni la SpaceX, compania lui Elon Musk

Pentru prima dată, investitorii vor putea cumpăra și vinde acțiuni ale companiei SpaceX a lui Elon Musk, cu sediul în Texas, o companie care...

Bere veche de peste 2.000 de ani, descoperită de arheologii din China. Ce gust are băutura

Arheologii au descoperit mai mulți litri de bere veche de 2.300 de ani în inima unui mormânt din secolul al IV-lea î.Hr., situat la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.