Norvegia anulează contractul de achiziţionare a 14 elicoptere europene NH90

Publicat:

Excedată de întârzierile din livrări şi probleme de fiabilitate, Norvegia a anunţat vineri anularea unui contract pentru achiziţionarea a 14 elicoptere de transport militar NH90 ce fusese încheiat în urmă cu ani de zile cu consorţiul industrial european NH Industries (NHI), informează AFP, potrivit agerpres

“Extrem de decepţionat”, NHI – care reuneşte Airbus Helicopters, compania italiană Leonardo şi pe cea olandeză Fokker – “respinge acuzaţiile” aduse de Oslo şi apreciază că anularea contractului “este lipsită de bază juridică”.


Citește și : Parlamentarii europeni cer dreptul la iniţiativă legislativă

În pofida unei comenzi făcute în urmă cu peste 20 de ani, guvernul norvegian a subliniat că a primit doar opt exemplare de elicoptere NH90 pe deplin operaţionale. El va restitui cele 13 elicoptere primite în total şi cere de asemenea să i se restituie 5 miliarde de coroane norvegiene (circa 500 de milioane de euro).

“Din nefericire, am ajuns la concluzia că, indiferent care este numărul de ore lucrate de tehnicienii noştri şi numărul de piese de schimb comandate, aceasta nu va face aparatele NH90 capabile să răspundă nevoilor armatei norvegiene”, a declarat ministrul apărării al Norvegiei, Bjorn Arild Gram.

Ministerul său va începe “rapid” un proces pentru a identifica un model alternativ, potrivit unui comunicat al guvernului norvegian.

La rândul său, NHI a deplâns într-un comunicat că “nu a avut posibilitatea de a discuta ultimele propuneri la zi pentru a îmbunătăţi disponibilitatea NH90 în Norvegia şi a răspunde cerinţelor specifice” ale Norvegiei. “Cu 13 elicoptere livrate din 14 şi cu al 14-lea gata de livrare, noi eram aproape de a finaliza aspectul principal al contractului iniţial”, a pledat NHI.

Această anulare reprezintă o nouă lovitură pentru NH90, după retragerea anticipată a modelului din armata australiană, anunţată în decembrie anul trecut, în favoarea aparatelor Black Hawk ale companiei americane Sikorsky.

În afară de întârzierile din livrări – comanda prevedea iniţial livrarea a 14 exemplare în 2008 – armata norvegiană a denunţat probleme de fiabilitate şi de mentenanţă, precum şi perimarea pieselor de schimb.

Citește și :  Portugalia se îndreaptă spre dezincriminarea eutanasiei

Armata norvegiană spera la un timp anual de zboruri de 3900 de ore, însă acesta se plafonează în realitate la 700, potrivit ministrului apărării.

Elicopterele NH90 erau destinate în Norvegia unor misiuni de pază a coastelor maritime.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.