StiripesurseDiasporaNorvegia donează trei sisteme de lansatoare de rachete multiple pentru Ucraina

Norvegia donează trei sisteme de lansatoare de rachete multiple pentru Ucraina

Publicat:

Norvegia a anunţat miercuri că donează trei sisteme de lansatoare de rachete multiple pentru Ucraina, după decizii similare ale SUA, Marii Britanii şi Germaniei, informează AFP, potrivit agerpres.   

Kievul cere în mod specific acest tip de arme numite MLRS sau GMRLS, care combină precizia şi raza lungă de acţiune, pentru a opri invazia rusă şi a contracara artileria Moscovei.

Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial

“Trebuie să ne continuăm sprijinul pentru Ucraina pentru ca ea să îşi poată urma lupta pentru libertate şi independenţă”, a precizat într-un comunicat ministrul Apărării norvegian, Bjorn Arild Gram.

Anunţul, care a fost făcut în marja summitului NATO de la Madrid, s-a realizat în colaborare cu Marea Britanie, conform Oslo.


Sistemele MLRS (‘Multiple Launch Rocket System’) norvegiene, care necesită o “modernizare semnificativă”, potrivit ministrului Apărării norvegian, vor fi, de fapt, trimise Marii Britanii, care le va furniza cu propriile echipamente Ucrainei, a precizat ministerul.

“Este un exemplu de bună cooperare între aliaţi”, a afirmat Bjorn Arild Gram.

Guvernul norvegian va oferi de asemenea 5.000 de grenade suplimentare Ucrainei, în plus faţă de cele 5.000 de grenade deja livrate.

Citește și : Un politician proeminent din opoziția rusească, reținut la Moscova

 

La 1 iunie, SUA au anunţat că vor furniza Ucrainei patru lansatoare de rachete multiple de tip M142 HIMARS, în cadrul unui plan de ajutor militar de 700 de milioane de dolari.

Marea Britanie şi Germania au anunţat de asemenea că vor oferi Ucrainei câte trei sisteme de lansatoare de rachete multiple.

Kievul, ale cărui forţe sunt în dificultate în Donbas, în estul Ucrainei, cere în permanenţă “mai multe arme grele” de la aliaţii săi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.