StiripesurseDiasporaNorvegia va primi pe teritoriul său până la 5.250 de refugiaţi...

Norvegia va primi pe teritoriul său până la 5.250 de refugiaţi din Ucraina

Publicat:

Norvegia va primi pe teritoriul său până la 5.250 de refugiaţi ucraineni nevoiţi să fugă din cauza conflictului din ţara lor, dintre care aproximativ 550 au nevoie de îngrijiri medicale de urgenţă, a anunţat joi guvernul norvegian, relatează AFP, potrivit agerpres

În practică, ţara scandinavă va primi, la cererea Moldovei, 2.500 de refugiaţi ucraineni în această ţară săracă şi alţi 550 care necesită spitalizare, precum şi familiile acestora, pentru a reduce presiunea asupra sistemelor de sănătate din ţările vecine Ucrainei.

Citește și : OECD: Războiul din Ucraina şi sancţiunile vor afecta semnificativ relansarea economică la nivel mondial

”Suntem în mijlocul unei crize a refugiaţilor pe care Europa nu a mai văzut-o de la cel de-al Doilea Război Mondial”, a declarat prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Store, într-o conferinţă de presă.

”Norvegia are o tradiţie îndelunată de a ajuta refugiaţii”, a argumentat el. Aceste persoane se vor adăuga ucrainenilor care au ajuns deja în Norvegia prin mijloace proprii.


Potrivit ministrului Justiţiei, Emilie Enger Mehl, 2.640 de solicitanţi de azil ucraineni au fost înregistraţi joi în Norvegia. Potrivit acesteia, numărul real de sosiri este ”probabil mult mai mare, deoarece mulţi nu s-au înregistrat încă”.

Potrivit ONU, peste trei milioane de oameni, dintre care jumătate copii, au fugit din Ucraina de la începutul ofensivei ruse împotriva ţării din 24 februarie.

Citește și : Cel puţin 21 de persoane au fost ucise în tiruri de artilerie rusă în apropiere Harkov

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.