StiripesurseExterneNorvegiencele singure au dreptul la inseminare artificială

Norvegiencele singure au dreptul la inseminare artificială

Publicat:

Femeile singure din Norvegia au, începând de marţi, acces la inseminarea artificială şi donare de ovule pentru a putea avea copii, după ce politicienii au votat o actualizare a legislaţiei, informează agenţia DPA, potrivit agerpres.

Modificarea legii în domeniul biotehnologiei, în vigoare în ultimii 16 ani, survine unei campanii a partidelor de opoziţie din Parlament.

Vezi şi: A INTRAT cu maşina în pietoni şi a fugit de la locul faptei – VIDEO

Alte modificări vizează examinările medicale cu ultrasunete în primele trei luni de sarcină şi o analiză de sânge pentru identificarea potenţialelor anomalii genetice ale fătului.

Modificările legislaţiei au făcut subiectul unor dezbateri aprige, Partidului Creştin Democrat (KrF) argumentând că părinţii ar putea opta pentru avort în cazul în care ar afla că fătul are o anomalie cromozomială într-un stadiu precoce al sarcinii.


Citeşte şi: Trump acuză Twitter că ‘se amestecă’ în alegerile din SUA

În timpul votului, locurile din sala istorică au fost despărţite de plexiglas pentru a-i proteja pe politicieni în contextul pandemiei de coronavirus.

Guvernul minoritar, format din partidele Hoyre, KrF şi Venstre, a fost depăşit la voturi de partide de stânga şi unii membri ai unui partid populist de dreapta, notează DPA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.