Nou bilanţ al seismului din Indonezia: 84 de morţi şi peste 300 de răniţi!

Publicat:

Un puternic seism care a zguduit săptămâna trecută insula Sulawesi din Indonezia a provocat moartea a cel puţin 84 de persoane şi a condus la strămutarea a peste 30.000 de locuitori, a anunţat luni Agenţia naţională pentru căutare şi salvare (Basarnas), relatează Reuters, potrivit agerpres.

Cutremurul cu magnitudinea 6,2, unul dintre dezastrele care au afectat Indonezia în ultimele săptămâni, a lovit provincia indoneziană Sulawesi de Vest vineri dimineaţă, mii de persoane părăsindu-şi în grabă locuinţele.


Citeşte şi: Australia NU crede în vaccin şi rămâne ÎNCHISĂ tot anul 2021

Operaţiunile de căutare şi salvare au continuat luni, iar 84 de persoane au fost până în prezent confirmate decedate, a declarat reprezentantul Basarnas Didi Hamzar în cadrul unei conferinţe de presă.

Cel puţin 73 dintre victime provin din capitala provincială Mamuju, puternic afectată, restul de 11 fiind din districtul învecinat Majene, conform DPA.

Agenţia pentru situaţii de urgenţă BNPB a indicat că peste 300 de persoane au fost grav rănite.

Câteva sute de case, un mall, un spital şi mai multe hoteluri au suferit pagube semnificative în urma seismului major urmat de circa 39 de replici.

Jan Gelfand, director al Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (IFRC) din Indonezia, a declarat că echipele de intervenţie au lucrat fără încetare. ”Fiecare minut a fost critic în cursa contra-timp pentru salvarea oamenilor prinşi adânc, sub clădiri prăbuşite”, a spus el.

Cum mii de persoane sunt strămutate, autorităţile se luptă să limiteze răspândirea coronavirusului printre cei evacuaţi, inclusiv prin efectuarea de teste rapide bazate pe detecţia de antigen în adăposturi, a indicat BNPB.

Pe lângă seismul major, Indonezia a fost afectată recent de un accident aviatic, la 9 ianuarie, în care toate cele 62 de persoane aflate la bordul unui avion au decedat, dar şi de alunecări de teren cu zeci de victime, produse în provincia Java de Vest, şi erupţii ale vulcanilor Merapi şi Semeru.

Preşedintele Joko Widodo s-a deplasat luni pe calea aerului în provincia Kalimantanul de Sud de pe Insula Borneo pentru a vizita zonele afectate de inundaţii în care cel puţin 15 persoane au decedat după mai multe săptămâni de ploi torenţiale.

Citeşte şi: SUA acuză Rusia că vrea să-l reducă la tăcere pe Alexei Navalnîi

Situată pe aşa-numitul ”Cerc de Foc al Pacificului”, Indonezia este afectată frecvent de cutremure. În 2018, un cutremur cu magnitudinea de 7,5 şi un tsunami ulterior au lovit regiunea Palu din Sulawesi, provocând moartea a mii de persoane.

Agenţia naţională de meteorologie a avertizat că replicile seismului ar putea continua în următoarele săptămâni, la fel şi riscul de producere a unor fenomene meteorologice extreme.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.