StiripesurseȘtirile zileiNoua constitutie a Cubei urmează să fie proclamată de Parlament în...

Noua constitutie a Cubei urmează să fie proclamată de Parlament în aprilie

Publicat:

Cubanezii au aprobat în proporţie de peste 86% modificarea Constituţiei, exprimându-şi astfel susţinerea faţă de socialism pe insula din Caraibi, însă mai puţin masiv decât în precedentul vot, relatează AFP, potrivit News.ro .

”Constituţia a fost aprobată de majoritatea cetăţenilor”, a anunţat, într-o conferinţă de presă preşedinta Comisiei naţionale electorale Alina Balseiro, care a proclamat rezultatele.

Citește și : Iran: Rohani nu a acceptat oficial demisia lui Zarif

În total, 7,8 milioane de cubanezi s-au prezentat la urne – o prezenţă importantă, de 84,41%.

La întrebarea ”ratificaţi noua Constituţie a Republicii?”, 7,8 milioane de alegători (86,65%) au răspus ”da”, iar 766.400 (9%) au spus ”nu”, potrivit organului electoral.


Vizând să adapteze Constituţia din 1978, noul text reafirmă rolul unic al Partidului Comunist Cubanez (PCC), însă recunoaşte piaţa, proprietatea privată şi investiţiile străine menite să relanseze o economie subminată de penurii.

În ultimele săptămâni, ea a fost agitată totodată de Guvern ca un stindard al socialismului şi o probă a solidarităţii cu Venezuela lui Nicolas Maduro, care îi aduce petrol şi susţinere economică.

În contextul în care preşedintele venezuelean este supus unei foarte puternice presiuni internaţionale, ideea potrivit căreia Cuba este următoare pe listă se consolidează pe zi ce trece.

”Noi, cubanezii, am spus DA Cubei şi DA Revoluţiei. Un răspuns energic dat incredulilor de la Washington, care trâmbiţează sfârşitul socialismului, prin politici al căror eşec a fost dovedit de 60 de ani”, s-a felicitat pe Twitter ministrul de Externe Bruno Rodriguez.

Noua Constituţie urmează să fie proclamată de Parlament, într-o sesiune, în aprilie. Ea urmează să intre în vigoare odată publicată în Jurnalul Oficial.

”ŢARA S-A SCHIMBAT”

Din august în noiembrie, textul original, aprobat de Parlament, a făcut obiectul unei largi dezbateri populare, care a dat loc unor sugestii ce au antrenat modificări. Textul modificat a fost supus referendumului.

Însă, în contextul în care reforma constituţională din 1976 a fost susţinută aproape în unanimitate (cu 97,7% din voturile exprimate), analiştii se aşteptau la un rezultat inferior. ”Ţara s-a schimbat şi altă Constituţie, mai complexă”, a fost supusă votului, a declarat pentru AFP politologul Carlos Alzugaray.

Potrivit preşedintei Comisiei naţionale electorale, 2,5% dintre buletinele de vot au fost date în alb, iar 1,6% au fost considerate nule.

În mod tradiţional, opoziţia – ilegală în Cuba, în care votul nu este obligatoriu – îşi exprimă dezacordul faţă de putere votând în alb sau depunând buletine astfel încât să fie considerate nule.

De această dată, în contextul în care referendumul permite acest lucru, opoziţia a îndemnat să se voteze ”nu”, într-o campanie electorală purtată pe reţele de socializare, după ce Internetul a devenit accesibil odată cu implementarea în decembrie a unei reţele 3G.

Sloganul #YoVotoNo a fost, însă, absent din presă şi cenzurat pe SMS, cum a putut să verifice AFP. Textul a fost de asemenea criticat de către Biserica catolică, din cauza ”ideologiei unice” a acestuia.

La rândul său, Guvernul cubanez a purtat o intensă campanie a ”da” (#YoVotoSi), omniprezentă atât pe reţele de socializare, cât şi la televiziune, pe autobuze şi în magazine, pe insulă.

Noua Constituţie insistă asupra caracterului ”irevocabil” al socialismului, în vigoare în Cuba de la Revoluţia din 1959 şi care a devenit inamicul jurat al lui Donald Trump pe continentul american.

Trump a dat asigurpri că ”zilele comunismului sunt numărate în Venezuela, dar şi în Nicaragua şi Cuba”, şi a promis că Statele Unite nu vor fi ”vreodată o ţară socialistă”.

Citește și : Erdogan critică UE pentru participarea la un summit cu liderii arabi în Egipt

”Lupta continuă”, i-a replicat preşedintele cubanez Miguel Diaz-Canel pe Twitter, apreciind că ”lovitura de stat imperialistă” a eşuat sâmbătă în Venezuela.

Iar agresivitatea lui Donald Trump ”a fost o propagandă bună” pentru a-i îndemna pe cubanezi ”să voteze «da» şi să apere independenţa în faţa ameninţării americane”, apreciază Carlos Alzugaray.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.