StiripesurseȘtirile zileiNouă copii ucişi şi patru răniţi de o bombă în...

Nouă copii ucişi şi patru răniţi de o bombă în provincia afgană Faryab

Publicat:

Nouă copii au fost ucişi în explozia unei bombe în provincia afgană Faryab, în nordul ţării, transmite sâmbătă dpa, citând oficiali afgani, potrivit agerpres.

Explozia a avut vineri seară, în districtul Sherin Tagab, a declarat Nadir Saeedi, membru al consiliului provincial, precizând că alţi patru copii au fost răniţi.

Citește și : Rouhani: Iranul îşi va creşte ‘zi după zi capacităţile defensive’

Un alt membru al consiliului, Mohammad Arif, a indicat un bilanţ de opt morţi şi cinci răniţi.

Dispozitivul exploziv a fost instalat în apropierea unui punct de control pentru a viza forţele de securitate, au precizat cei doi oficiali.


Ei i-au indicat drept responsabili pentru explozie pe talibani, care nu au comentat deocamdată pe acest subiect.

Potrivit unui raport din februarie al Misiunii de Asistenţă a Naţiunilor Unite în Afganistan (UNAMA), în 2017 a fost consemnat un bilanţ al victimelor civile de 10.453 persoane, dintre care 3.438 ucise şi 7.015 rănite.

Citește și : Atentat în timpul unei defilări militare în sud-vestul Iranului; mai multe persoane au fost ucise

Deşi cifra reprezintă o scădere de 9% faţă de 2016, raportul scoate în evidenţă numărul ridicat al victimelor provocate de atentate sinucigaşe şi de alte atacuri cu dispozitive explozive improvizate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O peșteră uriașă a apărut în centrul Parisului

Turiștii și localnicii care traversează zilele acestea unul dintre cele mai aglomerate poduri din Paris au parte de o experiență neașteptată. În locul priveliștii...

Cercetătorii au descoperit o vulnerabilitate ascunsă a ‘substanțelor chimice permanente’

PFAS, cunoscute pe scară largă drept „substanțe chimice permanente”, se numără printre cei mai rezistenți poluanți cu care se confruntă oamenii de știință în...

Leguma de vară care îmbunătățește starea de spirit, calitatea somnului și reduce anxietatea

Castravetele nu este doar o legumă răcoritoare de vară. Studiile clinice confirmă că extractul său îmbunătățește somnul, reduce anxietatea și crește starea de spirit. Cucumis...

Record în construcții. O clădire de 26 de etaje, finalizată în 5 zile cu o metodă ‘aproape ireală’

O clădire de 26 de etaje a fost ridicată în doar cinci zile, folosind o metodă de construcție care pare aproape ireală, dar care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.