StiripesurseSintezeNouă escaladare a violențelor în teritoriile ocupate. Trei israelieni ucişi într-o...

Nouă escaladare a violențelor în teritoriile ocupate. Trei israelieni ucişi într-o colonie în Cisiordania de către un palestinian – FOTO/VIDEO

Publicat:

Trei israelieni au fost ucişi de un palestinian înarmat cu o puşcă la intrarea într-o colonie evreiască în Cisiordania, au anunţat marţi autorităţile, relatează BBC News citat de news.ro

Atacatorul, care a fost împuşcat şi a murit în acest incident, nu a fost identificat încă, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

El a ”venit în spatele porţii Har Adar împreună cu muncitori palestinieni care intrau în colonie”, după care a deschis focul asupra paznicilor din cadrul poliţiei israeliene, a precizat poliţia.


Alte patru persoane au fost grav rănite.

Victimele prezentau plăgi împuşcate şi înjunghiate, a anunţat serviciul israelian de ambulanţă.

Autorităţile nu vor să dezvăluie identitatea israelienilor ucişi, scrie The Jerusalem Post.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.