StiripesurseȘtirile zileiNoua Lege a cetățeniei a intrat în vigoare

Noua Lege a cetățeniei a intrat în vigoare

Publicat:

Noua Lege a cetățeniei Republicii Moldova a intrat în vigoare, iar toate cererile pentru prestarea serviciilor în materie de cetățenie vor fi recepționate exclusiv în baza unei programări prealabile, precizează Agenția Servicii Publice (ASP).

Citește și: VIDEO Poliția confirmă crima șocantă de la Anenii Noi. Se așteaptă rezultatele investigațiilor de laborator

Programarea se face pe site-ul ASP, compartimentul „Programarea la servicii”, domeniul „Acte de identitate”, serviciul „În materie de cetățenie”. Depunerea cererilor pentru prestarea serviciilor în materie de cetățenie  va fi posibilă doar în centrele multifuncționale din municipiul Chișinău.

Cererile în materie de cetățenie recepționate până la data intrării în vigoare a actelor normative specificate se vor examina în continuare potrivit procedurii anterioare stabilite de actele normative în vigoare până la această dată.

Conform noilor prevederi, Legea exclude posibilitatea depunerii cererilor prin intermediari sau prin procură. Măsura vizează eliminarea schemelor corupte în care „intermediarii” rezolvau problema contra cost.


Conform noilor reglementări, persoanele care aplică pentru cetățenia Republicii Moldova pot depune cererea personal la subdiviziunile Agenției Servicii Publice sau la misiunile diplomatice și oficiile consulare, în funcție de domiciliu sau locul aflării acestora.

În cazul copiilor și a altor persoane asupra cărora este instituită măsura de ocrotire judiciară sub forma tutelei, cererea se va depune de către reprezentantul legal al acestora.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.