StiripesurseȘtirile zileiNouă minori au fost ucişi în masacrul din Crimeea

Nouă minori au fost ucişi în masacrul din Crimeea

Publicat:

Persoane au fost rănite de ”bile metalice”, iar nouă minori au fost ucişi în masacrul de la liceul din Crimeea, în care un elev a ucis 21 de persoane înainte să se sinucidă, au anunţat joi autorităţile ruse, relatează AFP, conform news.ro.

Şapte răniţi se aflau joi în stare ”extrem de gravă”, a anunţat ministrul rus al Sănătăţii Veronika, Skvorţova, citată de agenţia rusă de presă Interfax.

Citeşte şi: Republica Moldova a semnat cu Turcia cinci noi acorduri bilaterale

Ea a precizat că chirurgi au procedat la amputări de membre – ”picioare, gambe” -, din cauza rănilor provocate de ”bile metalice” încorporate în bomba artizanală pe care autorul atacului armat a detonat-o.

În cazul unor victime, muşchi au fost literalmente ”tocaţi”, a precizat ea.


Un elev în vârstă de 18 ani de la un liceu tehnic din Kerci, în peninsula ucraineană Crimeea, anexată în 2014 de Rusia, a detonat o bombă, miercuri, în instituţie, şi a împuşcat cu o puşcă alţi elevi şi membri ai personalului.

Citeşte şi: Apar noi detalii năucitoare în cazul Khashoggi. Unul dintre călăi a studiat medicină legală în Australia

Anchetatori ruşi încercau să stabilească joi motivaţiile autorului acestui masacru, catalogat de presa rusă drept un ”Columbine rus”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihaela Martînov, noul agent guvernamental al Moldovei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Republica Moldova va avea un nou agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Este vorba despre Mihaela Martînov, a cărei numire a fost...

Ion Ceban solicită intervenția Maiei Sandu în situația aprovizionării cu apă a țării

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că va transmite o scrisoare președintei Maia Sandu, prin care solicită implicarea directă și personală în...

Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei

Salariul minim va fi majorat gradual astfel încât, până în anul 2030, acesta să ajungă la 10 000 de lei. Autoritățile vor demara, în...

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.