Noua Zeelandă a înregistrat primul caz de Covid-19 din ultimele două luni

Publicat:

Noua Zeelandă a înregistrat primul caz de Covid-19 în decurs de două luni, fiind vorba despre o femeie în vârstă de 56 de ani care a călătorit în Europa mai multe luni, scrie The Guardian, potrivit news.ro.

După ce a ieşit din carantina impusă de autorităţi, în urma rezultatului negativ la două teste efectuate, femeia a fost confirmată cu Covid-19.


Citește și : Serviciul militar în Grecia va creşte de la 9 la 12 luni

Începând cu 18 noiembrie 2020, acesta este primul caz detectat în ţară.

Femeia din Noua Zeelandă care a fost testată pozitiv a ajuns din Londra în Auckland pe 30 decembrie, după ce a călătorit în Spania şi Olanda patru luni.

Pe 13 ianuarie, ea a ieşit din carantina impusă şi a călătorit în Northland împreună cu soţul ei, vizitând mai mult de 30 de locuri, inclusiv atracţii turistice populare şi magazine, fiind cazaţi prin Airbnb.

Citște și: Olandezii NU mai au voie să iasă noaptea pe străzi

Săptămâna trecută, a început să prezinte simptome uşoare. A fost testată pozitiv sâmbătă seară. În prezent, ea şi soţul ei se află în izolare, în casa lor din Whangarei.

De la începutul pandemiei, Noua Zeelandă – ţară cu aproximativ 5 milioane de locuitori – a înregistrat puţin peste 2.280 de cazuri de contaminare şi 25 de decese asociate, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească Primarul Luciano Fregonese, 47 de ani, din Valdobbiadene,...

Escrocheria ‘Ruda implicată în accident rutier’: Cetățenii sunt îndemnați de oamenii legii să anunțe poliția

Escrocheria 'Ruda implicată în accident rutier': Cetățenii sunt îndemnați de oamenii legii să anunțe poliția Cetățenii care sunt telefonați de persoane necunoscute și care sunt...

Întreruperi şi limitări în furnizarea energiei electrice

Se anunță întreruperea temporară a energiei electrice Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că miercuri, 17 iulie 2024, vor avea loc lucrări programate de...

Șefa PA: Procurorii anticorupție sunt gata să se mute în sediul nou în doar 48 de ore

Șefa PA: Procurorii anticorupție sunt gata să se mute în sediul nou în doar 48 de ore Procurorii anticorupție sunt gata să se mute în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.