StiripesurseȘtirile zileiNoua Zeelandă: Prinţul Harry şi Meghan Markle, întâmpinaţi în tradiţia Maori

Noua Zeelandă: Prinţul Harry şi Meghan Markle, întâmpinaţi în tradiţia Maori

Publicat:

Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan Markle, au ajuns duminică în Noua Zeelandă, la Wellington, unde au fost întâmpinaţi în tradiţia Maori, au participat la o recepţie oficială întreruptă de o alarmă de incendiu şi au fost salutaţi de mii de fani, potrivit News.ro.

Ducii de Sussex întreprind acum ultima oprire din turneul de 16 zile în statele din regiunea Pacific, unde au participat şi la jocurile Invictus de la Sydney.

Citește și : Trump anunţă că se va deplasa la Pittsburgh, după atacul antisemit comis într-o sinagogă

Ei au zburat de la Sydney cu o aeronavă Royal New Zealand împreună cu echipa Kiwi care a participat la jocurile olimpice dedicate celor răniţi în operaţiuni militare, proiect iniţiat de prinţul Harry.

Ducele şi ducesa au fost întâmpinaţi de prim-ministrul Jacinda Ardern după care au participat la recepţia organizată la reşedinţa guvernatorului general al Noii Zeelande, Patsy Reddy.


Meghan Markle, însărcinată deja în câteva luni, a purtat o rochie neagră ASOS Maternity şi o haină Karen Walker.

La sediul Guvernului au fost primiţi cu tradiţionalul dans haka şi saluturi hongi din partea veteranilor maori.

După ce au vizitat recent inauguratul UK War Memorial şi au depus o coroană la mormântul soldatului necunoscut, membrilor familiei regale britanice le-a fost oferită o recepţie la care au fost întâmpinaţi de mii de fani entuziaşti.

Cuplul a primit şi cadouri, inclusiv o jucărie „Buzzy Bee” pe care prinţul Harry a ridicat-o în aer spre amuzamentul mulţimii.

Înainte de recepţia dedicată împlinirii a 125 de ani de la obţinerea de către femei a dreptului de vot, ducii de Sussex s-au întâlnit cu Ardern şi liderul opoziţiei, Simon Bridges.

Citește și : SUA coboară toate drapelele în bernă după atacul de la Pittsburgh (Trump)

Înainte de discuţiile cu Bridges, o alarmă de incendiu a pornit, fiind necesară evacuarea urgentă a clădirii.

Un reprezentant al Guvernului a spus că a fost o alarmă falsă, pornită din cauza unui aparat electrocasnic.

În următoarele trei zile, prinţul Harry şi soţia lui vor vizita Abel Tasman National Park, unde vor face o drumeţie, vor participa împreună cu Ardern la o recepţie de la Auckland War Memorial Museum şi vor vizita staţiunea Rotorua din insula de nord.

Joi, cuplul regal va pleca din Auckland şi va încheia turneul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.