StiripesursePoliticăNoua Zeelandă RENUNŢĂ la politica de îndepărtare a copiilor în situaţii...

Noua Zeelandă RENUNŢĂ la politica de îndepărtare a copiilor în situaţii de ‘risc’ din familiile lor

Publicat:

Noua Zeelandă a anunţat miercuri că a oprit definitiv practica scoaterii din propriile familii a copiilor consideraţi a fi în situaţii de risc, controversata politică de asistenţă socială care a stârnit furia comunităţii indigene maori, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Decenii la rând, copii consideraţi a fi expuşi la factori nocivi au fost preluaţi în grija statului, în pofida criticilor din partea comunităţii maori, care a calificat aceste proceduri drept rasiste şi o moştenire a perioadei coloniale. Marea majoritate a copiilor instituţionalizaţi astfel aparţineau acestei comunităţi.

Citeşte şi: MĂCEL într-o închisoare din Ecuador! 24 de deţinuţi au fost ucişi! – Black News

În 2019, mii de membri ai ei au ieşit în stradă pentru a protesta după ce media au relatat că ministerul care se ocupă de copii a încercat să-i ia unei mame nou-născutul din maternitate.

Miercuri, ministrul pentru problemele copiilor, Kelvin Davis, a asigurat că guvernul a acceptat toate recomandările comisiei de consiliere pentru politicile de asistenţă şi protecţie a minorilor, între care ca instituţionalizarea copiilor să fie folosită doar ca ultimă soluţie.


“Acest raport va pune capăt ‘ridicărilor'”, denumirea folosită pe plan local pentru preluarea copiilor de către stat, a afirmat Davis, într-un comunicat care menţionează că pe viitor eforturile se vor concentra pe “prevenţie”.

În perioada 2019-2020, 1334 de copii au fost preluaţi în grija statului, conform paginii de internet a ministerului de resort, 60% dintre ei fiind maori.

Citeşte şi: Biden este CONTRAZIS de generalii săi privind retragerea americană din Afganistan – Black News

Comunitatea i-a numit pe copiii “ridicaţi” drept “generaţia furată” a Noii Zeelande, o referire la procedurile similare de îndepărtare forţată din familiile lor a copiilor indigeni din Australia, în cadrul politicii oficiale de asimilare din anii 1800 până în 1970.

Şefa guvernului neozeelandez Jacinda Ardern, cunoscută pe plan global ca susţinătoare a drepturilor femeilor şi justiţiei sociale, a lansat în 2018 o comisie de anchetă privind abuzurile asupra minorilor instituţionalizaţi, vorbind de un “capitol sumbru” din istoria ţării. Ancheta a stabilit că până la un sfert de milion de copii, tineri şi adulţi vulnerabili au fost maltrataţi fizic şi abuzaţi sexual în instituţii de asistenţă religioase şi ale statului, din anii 1960 până la începutul anilor 2000.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Clădirea Parlamentului a fost iluminată în culorile drapelului SUA

Clădirea Parlamentului Republicii Moldova a fost iluminată în culorile drapelului Statelor Unite ale Americii, în semn de prietenie și cooperare cu SUA. Gestul simbolic...

Tarifele la gaz ar putea să crească în următoarea perioadă

Există premise pentru o posibilă majorare a tarifelor la gazele naturale pentru consumatori în perioada următoare. Citește și: Se revine la sistemul de aplicare a...

Sute de elevi au participat la „Ziua Învățământului Dual”

Peste 600 de elevi au participat la „Ziua Învățământului Dual”, eveniment desfășurat simultan la Centrul de Excelență în Transporturi din Chișinău și la Centrul...

Zeci de străini nu au fost lăsați să intre în țară în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 20...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.