StiripesurseExterneNoul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, influent succesor al tatălui...

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, influent succesor al tatălui său

Publicat:

Desemnat duminică să preia conducerea Iranului, succedându-i în funcţia de lider suprem tatălui său, ucis de atacurile americano-israeliene, Mojtaba Khamenei este una dintre cele mai influente personalităţi ale Republicii Islamice, comentează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Numele acestui cleric de 56 de ani circula de mult timp ca un potenţial succesor al lui Ali Khamenei, chiar dacă acesta din urmă negase un astfel de scenariu în 2024, în contextul în care Revoluţia Islamică a pus capăt secolelor de monarhie ereditară în 1979.

Citeşte şi: Serviciul 112 înregistrează o creștere a solicitărilor la începutul lunii martie – Stiripesurse.md

Născut pe 8 septembrie 1969, în oraşul sfânt Mashhad (est), Mojtaba Khamenei este unul dintre cei şase copii ai fostului lider suprem – ucis pe 28 februarie la vârsta de 86 de ani, după mai bine de trei decenii în fruntea statului – şi a fost singurul care deţinea o poziţie publică, deşi nu avea o funcţie oficială.

Datorită discreţiei sale, adevărata sa influenţă a făcut obiectul unor speculaţii intense timp de ani de zile în rândul populaţiei iraniene şi în cercurile diplomatice.


Purtând o barbă grizonată şi turbanul negru al “sayyezilor” (descendenţii profetului Mahomed), acesta a fost prezentat de unii drept adevăratul şef, acţionând în culisele biroului tatălui său, în inima puterii din Iran.

Este considerat apropiat de conservatori, în special datorită legăturilor sale cu Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice (IRGC), armata ideologică a Republicii Islamice. Această relaţie datează din timpul serviciului său într-o unitate de luptă la sfârşitul lungului război Iran-Irak (1980-1988).

Preşedintele american Donald Trump, care joi a susţinut că a fost “implicat” în alegerea noului lider suprem, a făcut cunoscut că nu va accepta ca fiul său să preia funcţia.

Departamentul Trezoreriei SUA a indicat în 2019, atunci când i-a impus sancţiuni, că Mojtaba Khamenei “îl reprezenta oficial pe liderul suprem, deşi nu fusese niciodată ales sau numit într-o funcţie guvernamentală, în afară de atribuţiile sale din cadrul biroului tatălui său”.

Potrivit Trezoreriei, Ali Khamenei “delegase o parte din responsabilităţile sale” fiului său.

Acesta din urmă, conform site-ului Trezoreriei SUA, “a lucrat îndeaproape cu comandantul Forţei Quds” – ramura de operaţiuni externe a IRGC -, precum şi cu forţele paramilitare Basij, pentru a face să avanseze ambiţiile regionale destabilizatoare şi obiectivele interne represive ale tatălui său”.

Oponenţii au criticat în mod special rolul lui Mojtaba Khamenei în reprimarea violentă a mişcării de protest care a urmat realegerii preşedintelui ultraconservator Mahmoud Ahmadinejad în 2009.

Conform unei anchete realizate de Bloomberg, Mojtaba Khamenei a acumulat o avere considerabilă prin construirea unei vaste reţele de companii-fantomă în străinătate.

Pe plan religios, a studiat teologia în oraşul sfânt Qom, la sud de Teheran, unde a şi predat.

A obţinut rangul de Hojatoleslam, un titlu acordat clericilor de nivel mediu, sub cel de Ayatollah, deţinut de tatăl său şi de Ruhollah Khomeini.

În august 2022, o instituţie media asociată cu seminarul din Qom a început să se refere la Mojtaba Khamenei cu titlul de “ayatollah”, acordat doar clericilor reprezentanţi ai şiismului duodeciman.

Soţia sa, Zahra Haddad-Adel, fiica unui fost preşedinte al parlamentului, a fost, de asemenea, omorâtă în atacurile aeriene americano-israeliene care i-au ucis pe Ali Khamenei şi pe soţia sa, potrivit autorităţilor iraniene.

Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a avertizat miercuri că orice succesor al lui Ali Khamenei va deveni o “ţintă”, mai scrie AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

S-a descins cu percheziții într-un spital din Edineț. Doi angajați ar fi implicați în acte de corupție

Centrul Național Anticorupție și procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Bălți, oficiul principal, documentează o schemă de corupție sistemică în cadrul unei instituții medicale din...

Un grup de deputați ucraineni – în vizită în Moldova

O delegație a Comisiei pentru politică externă și cooperare interparlamentară a Radei Supreme a Ucrainei va efectua o vizită în Republica Moldova în perioada...

Conferința investițională RM–UE și-a deschis lucrările. Este prezentă Comisara europeană Marta Kos

Chișinăul găzduiește astăzi prima Conferință investițională Republica Moldova – Uniunea Europeană. Citește și: Parlamentul se întrunește în ședință. Pe ordinea de zi – 12 proiecte Potrivit...

Parlamentul se întrunește în ședință. Pe ordinea de zi – 12 proiecte

Parlamentul Republicii Moldova se întrunește astăzi în ședință plenară, începând cu ora 12:00. Deputații urmează să examineze 12 proiecte legislative, dintre care trei sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.