Noul ministru francez de Externe, la Kiev pentru prima vizită în străinătate

Publicat:

Noul ministru francez de Externe, la Kiev pentru prima vizită în străinătate

Noul ministru de externe francez, Stephane Sejourne, a sosit sâmbătă la Kiev pentru a marca sprijinul acordat de Paris Ucrainei după aproape doi ani de război cu Rusia. Vizita vine într-un moment crucial pentru Ucraina, întrucât aliații săi europeni și americani dezbat continuarea sprijinului lor în fața atacurilor rusești, notează France Presse, citată de Agerpres.

 


Numit joi în fruntea diplomației franceze, Sejourne “a sosit la Kiev pentru prima sa deplasare pe teren, pentru a continua acolo acțiunea diplomatică franceză și reitera angajamentul Franței față de aliații săi și alături de populațiile civile”, a indicat ministerul său pe rețeaua X.„De aproape 2 ani, Ucraina este în prima linie pentru a-și apăra suveranitatea și asigura securitatea Europei. Ajutorul Franței se înscrie în durată. Asta am venit să spun la Kiev pentru prima mea deplasare”, a declarat ministrul, într-un mesaj publicat pe aceeași rețea socială.
Citește și Scriitorul de succes Boris Akunin, clasificat drept agent străin în RusiaStephane Sejourne, care îi succede Catherinei Colonna în urma remanierii guvernului în Franța, urmează să se întâlnească sâmbătă la Kiev cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.De îndată ce și-a preluat mandatul vineri, el s-a angajat să continue sprijinul Franței, afirmând că „a ajuta Ucraina înseamnă garantarea victoriei democrației”.

Ajutorul militar oferit de Franța Ucrainei se ridică la 3,2 miliarde de euro, potrivit unui raport parlamentar publicat în noiembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Orbán: Trump are planuri ‘detaliate și bine fundamentate’ pentru pace între Rusia și Ucraina

Orbán: Trump are planuri 'detaliate și bine fundamentate' pentru pace între Rusia și Ucraina Viktor Orbán a susținut că Donald Trump are planuri „detaliate și...

Cel puţin 650.000 de ruşi s-au mutat definitiv în străinătate de la începerea războiului în Ucraina

Cel puţin 650.000 de ruşi s-au mutat definitiv în străinătate de la începerea războiului în Ucraina Cel puţin 650.000 de ruşi s-au mutat definitiv în...

Lavrov atacă din nou la ONU ceea ce el numeşte o ‘ordine internaţională dominată de SUA’

Lavrov atacă din nou la ONU ceea ce el numeşte o 'ordine internaţională dominată de SUA' Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat din...

14 localități ruse de la graniță restricționează accesul populației din cauza bombardamentelor ucrainene

14 localități ruse de la graniță restricționează accesul populației din cauza bombardamentelor ucrainene Regiunea rusă Belgorod va restricţiona, începând din 23 iulie, accesul în 14...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.