Noul preşedinte al Coreii de Sud a depus jurământul

Publicat:

Noul preşedinte al Coreii de Sud, Yoon Suk-yeol, a depus jurământul marţi în cadrul unei ceremonii în faţa parlamentului de la Seul, relatează agenţiile de presă Yonhap, DPA, Reuters, potrivit agerpres.

Fost procuror general, noul şef al statului sud-coreean a reprezentat Partidul Puterii Populare în scrutinul prezidenţial din 9 martie.


Citeşte şi: Şeful diplomaţiei franceze îl face PRAF pe Putin: ‘Se află într-o stare de negare!’ – Black News

În vârstă de 61 de ani, Yoon va conduce Coreea de Sud pentru cinci ani şi îi succede lui Moon Jae-in, prezent şi el la ceremonia de marţi.

În discursul de învestitură, Yoon Suk-yeol a promis că va reconstrui ţara pe principiile unei democraţii liberale şi ale economiei de piaţă. El s-a oferit să contribuie la revitalizarea economiei ţării vecine Coreea de Nord printr-un ”plan îndrăzneţ”, cu condiţia ca Phenianul să adopte măsuri concrete în direcţia denuclearizării.

”Apelul generaţiei noastre este de a construi o ţară care adoptă democraţia liberală şi asigură o economie de piaţă prosperă, o ţară care îşi îndeplineşte responsabilităţile de membru de încredere al comunităţii internaţionale, o ţară care aparţine cu adevărat poporului”, a declarat noul preşedinte sud-coreean în faţa celor aproximativ 41.000 persoane prezente la ceremonie.

El a subliniat că este conştient de ”datoria solemnă de a reconstrui această mare naţiune”.

Noul lider de la Seul a adăugat că aşteaptă cu nerăbdare să lucreze cu alte ţări pentru a soluţiona provocările comune şi a subliniat importanţa apărării libertăţilor economice şi politice.

Citeşte şi: Al treilea suspect în asasinarea preşedintelui haitian a fost arestat în SUA – Black News

”Noi, ca cetăţeni globali, trebuie să ne ridicăm împotriva oricărei încercări de a ni se confisca libertatea, de a ne fi abuzate drepturile omului sau de a distruge pacea”, a accentuat el.

Yoon Suk-yeol îşi preia mandatul într-o perioadă când Coreea de Sud se confruntă cu provocări economice amplificate de pandemia de COVID-19, de războiul din Ucraina şi de alţi factori, având drept rezultat creşteri simultane ale inflaţiei, ratei dobânzii şi ratei de schimb valutar.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

IGSU continuă desfășurarea activităților de prevenire a înecurilor în perioada estivală

IGSU continuă desfășurarea activităților de prevenire a înecurilor în perioada estivală Un bărbat și-a pierdut viața în timp ce se afla la scăldat. Cazul a...

În primele două zile de la admitere, peste 2 700 cereri au fost depuse în liceele din Capitală

În primele două zile de la admitere, peste 2 700 cereri au fost depuse în liceele din Capitală Peste 2.700 de cereri au fost depuse...

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1...

Pompierii avertizează populația despre riscul izbucnirii incendiilor de vegetație

Pompierii avertizează populația despre riscul izbucnirii incendiilor de vegetație Inspectoratul General pentru Situații de Urgență /IGSU/ avertizează populația despre riscul izbucnirii focarelor de ardere a vegetației...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.