StiripesurseȘtirile zileiNoul prim-ministru din Sri Lanka avertizează că penuria de alimente s-ar...

Noul prim-ministru din Sri Lanka avertizează că penuria de alimente s-ar putea prelungi

Publicat:

Noul prim-ministru al statului Sri Lanka a avertizat că actuala penurie alimentară s-ar putea prelungi, pe fondul crizei economice devastatoare, dar a promis că guvernul va cumpăra îngrăşăminte suficiente pentru următorul sezon de semănat pentru a creşte recoltele, transmite vineri Reuters, potrivit agerpres.

Ţara insulară cu 22 milioane de locuitori suferă de mai multă vreme de tăieri de electricitate, penurii de combustibili, alimente şi medicamente, declanşate de un declin accentuat al rezervelor valutare care a blocat importurile de produse esenţiale şi a scos mii de oameni în stradă.

Citeşte şi: Medvedev critică sancţiunile NEBUNEŞTI dictate de Occident împotriva Rusiei – Black News

O decizie luată în aprilie 2021 de preşedintele Gotabaya Rajapaksa de a interzice toate îngrăşămintele chimice a redus drastic recoltele şi, cu toate că guvernul a revenit asupra interdicţiei, încă nu au avut loc importuri substanţiale.

‘Deşi s-ar putea să nu fie timp suficient pentru a obţine îngrăşăminte pentru sezonul mai-august, sunt luate măsuri pentru a asigura stocuri adecvate pentru sezonul septembrie-martie’, a scris noul prim-ministrul Ranil Wickremesinghe joi seară într-un mesaj pe Twitter.


‘Sfătuiesc sincer pe toată lumea să accepte gravitatea situaţiei’, a adăugat el.

Preşedintele Rajapaksa a numit vineri nouă miniştri noi, inclusiv la portofoliile cheie ale sănătăţii, comerţului şi turismului, nu însă şi la finanţe, care va păstrat probabil de Wickremesinghe.

‘Fără benzină, fără kerosen nu putem face nimic. Care e ultima opţiune? Fără hrană vom muri. Asta se va întâmpla 100%’, a spus pentru Reuters un locuitor aşezat pentru a treia zi la coadă în speranţa că va apuca să cumpere o butelie cu gaz.

În timp ce furia împotriva guvernului se extinde, poliţia a folosit joi în capitala Colombo gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa sute de studenţi protestatari care cereau plecarea preşedintelui şi a prim-ministrului.

Grupul G7 a comunicat joi că sprijină eforturile de reducere a datoriilor Sri Lankăi după ce aceasta a suspendat unilateral plata datoriei externe.

Citește și: Canada INTERZICE tehnologia 5G a chinezilor de la Huawei şi ZTE – Black News

Şeful Băncii centrale a anunţat că planul de restructurare a datoriei este aproape finalizat şi va fi prezentat în curând guvernului.

Un purtător de cuvânt al Fondului Monetar Internaţional a declarat că instituţia monitorizează îndeaproape evoluţiile din Sri Lanka şi că o misiune virtuală în această ţară ar putea încheia pe 24 mai discuţiile tehnice privind un posibil program de împrumut.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

Explozii puternice în SUA după ce un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h s-a fragmentat

Un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h a provocat o dublă explozie care a zguduit clădirile din Massachusetts și Rhode Island, în SUA. NASA...

O studentă din Viena urmează 14 facultăți în același timp și lucrează part time

Carolyn, o studentă de 32 de ani din Viena, urmează simultan 14 programe universitare. În paralel, lucrează și spune că își organizează strict timpul...

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.