StiripesurseExterneNoul realism militar al NATO (editorial)

Noul realism militar al NATO (editorial)

Publicat:

Alianța și-a stabilit o țintă de cheltuieli militare de 3,5% din PIB, peste actualele cheltuieli americane cu apărarea.

Vestea bună de săptămâna trecută a fost aceea că NATO și-ar putea asuma în curând obiectivul ca membrii ei să cheltuiască 5% din PIB pe apărare. Detalii vor urma mai târziu, la Consiliul alianței de luna aceasta. Însă prietenii Americii din Europa se trezesc în sfârșit – sau cel puțin o majoritate a lor – din îndelungatul somn care i-a cuprins în anii ’90, luând acum în serios supraviețuirea propriilor țări, scrie THE WALL STREET JOURNAL, potrivit stiripesurse.ro.

„Voi propune un plan general de investiții care se va ridica în total la investiții militare de 5% din PIB”, a declarat joi la Bruxelles secretarul general al NATO Mark Rutte. Statele membre pot contabiliza în contul acestui total și investiții indirecte în apărare de până la 1,5% din PIB, cum ar fi de pildă consolidarea drumurilor pentru a fi capabile de transporturi militare.

Citeşte şi: Bombardamentele din Ucraina au provocat haosul de la AIC – Stiripesurse.md

Dar chiar și numai 3,5% din PIB pentru cheltuieli strict militare ar fi o schimbare enormă pentru Europa, de la actualul obiectiv de minim 2%. Lui Rutte trebuie să-i fie recunoscut meritul de a fi realist în privința stării de fapt: rușii au „o economie de doar 2 trilioane de dolari, raportată la o economie de 50 de trilioane de dolari a NATO”, dar în schimb „produc de patru ori mai mult când vine vorba de muniție”. Treaba NATO e să se „asigure că deținem împreună lucrurile de care avem nevoie pentru a nu fi obligați să urmăm cursuri de limba rusă”.

Președintele Trump a tot insistat pe ținta de 5% în maniera lui deloc subtilă de a-i convinge prin intimidare pe europeni că trebuie să se ocupe ei înșiși de o proporție mai mare din propria lor apărare. Nici nu încape vorba că 5% e un obiectiv mai adecvat amenințării existente, ba încă i-ar și putea motiva pe codașii precum Spania (1,28% în 2024) și Canada (1,37%). Câțiva aliați aflați pe potențiala linie a frontului cu Rusia au priceput deja miza: Polonia a trecut de 4%, iar statele baltice chiar se apropie de 5%, fără a fi avut nevoie de vreun bici instituțional al NATO.


Însă reînarmarea europeană va avea doar parțial rezultate bune dacă aliații pariază pe abandonul Americii. Și ghiciți care țară NATO merge contra curentului, cheltuind pe apărare, raportat la PIB, mai puțin decât acum un deceniu? Nimeni alta decât SUA: 3,38% din PIB, comparativ cu 3,71%, conform cifrelor NATO.

Nu e un piedestal tocmai trainic pentru a da lecții de pe el, iar administrația Trump dă dovadă de schizofrenie strategică în ce privește cheltuielile militare. Bugetul dezbătut acum în Congres include un stimulent-unicat de 150 de miliarde de dolari pentru Pentagon. Însă pentru 2026 administrația a propus un buget militar mai mic decât anul acesta – dacă îl raportăm la inflație.

Producătorii de armament nu investesc în extinderea liniilor de producție doar de dragul unei prime solitare, iar administrația încearcă să pretindă că reconstruiește armata – cu toate că nu-i acordă misiunii resursele și atenția pe care le-ar necesita. Europa măcar începe să se trezească la realitate în privința apărării, iar întrebarea mai presantă e dacă SUA își vor îndeplini partea ce le revine pentru a trece cu toții de acest moment periculos.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce plantă nu trebuie să îți lipsească din grădină dacă vrei să atragi albinele

Albinele sunt esențiale pentru polenizarea multora dintre culturile alimentare și florile sălbatice. Pentru a atrage acești polenizatori, o plantă anume nu trebuie să îți...

Unde să mergi în vacanță pentru a evita canicula. Recomandările unui expert

Europa a fost lovită de valuri intense de căldură în această vară, dar există locuri în care poți călători pentru a evita căldura. Valuri severe...

Număr record de noi milionari în 2025. Aproape jumătate sunt din SUA

Aproximativ un milion de persoane din întreaga lume au devenit milionari în dolari în 2025, un nivel record, piețele financiare fiind principalul motor al...

Cum să elimini rugina de pe calorifere folosind un singur produs de curățare

Umiditatea persistentă și temperaturile fluctuante pot provoca daune semnificative caloriferului în timp. Însă, un singur produs de curățare poate ajuta la îndepărtarea ruginei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.