StiripesurseSportNovak Djokovic, după eliminarea de la US Open: 'Am jucat cel...

Novak Djokovic, după eliminarea de la US Open: ‘Am jucat cel mai prost tenis al meu’

Publicat:

Novak Djokovic, după eliminarea de la US Open: ‘Am jucat cel mai prost tenis al meu’

“Am jucat cel mai prost tenis al meu”, a declarat sâmbătă Novak Djokovic (2 ATP), după eliminarea de la US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului.

Sârbul, campion olimpic la Paris, al doilea favorit al turneului american, s-a înclinat surprinzător, în patru seturi, 6-4, 6-4, 2-6, 6-4, în faţa australianului Alexei Popyrin (28 ATP, favorit nr. 28), şi este pentru prima dată din 2017 când încheie un an competiţional fără trofeu de Mare Şlem în palmares, potrivit stiripesurse.

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

“Cu siguranţă, Alexei a jucat mai bine, merita să câştige. Eu am făcut un turneu slab, azi a fost o zi groaznică, am avut un serviciu slab, am făcut enorm de multe duble greşeli, în acest fel nu ai cum să câştigi în faţa unor adversari în formă, aşa cum a fost Alexei Popyrin. El a avut un serviciu puternic, a ştiut cum să crească presiunea, îl felicit”, a mărturisit Djokovic.

Aşa cum se ştie, şi spaniolul Carlos Alcaraz, nr. 3 ATP, a fost eliminat surprinzător, pierzând în turul al doilea, 6-1, 7-5, 6-4, în faţa olandezului Botic van de Zandschulp (74 ATP), joi la New York.


Citește și: 278 de secții de votare vor fi deschise în străinătate

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cinci companii din domeniul gestionării deșeurilor vor primi finanțare pentru reciclare

Investițiile în reciclare prind contur în Republica Moldova. Cinci companii din domeniul gestionării deșeurilor vor beneficia de finanțare în valoare totală de până la...

AIPA a autorizat 13,70 mil. lei pentru fermieri și proiecte rurale, săptămâna trecută

Săptămâna precedentă, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a autorizat 13,70 mil. lei din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural,...

Moldova vrea să producă drone și anti-drone

Republica Moldova își propune să dezvolte capacități proprii de producere a dronelor și anti-dronelor, inclusiv prin atragerea investițiilor private și crearea unor parteneriate cu...

Trump a plecat vijelios dintr-un interviu după ce i-a spus jurnalistei: Ori ești coruptă, ori ești proastă!

Donald Trump a părăsit vijelios un interviu, după o confruntare tensionată cu jurnalista Kristen Welker, căreia i-a spus, pe fondul unor întrebări insistente despre...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.