StiripesurseȘtirile zileiNr.2 al justiţiei americane a discutat despre posibilitatea îndepărtării lui Trump...

Nr.2 al justiţiei americane a discutat despre posibilitatea îndepărtării lui Trump de la putere

Publicat:

Nr.2 al Ministerului american al Justiţiei a discutat în 2017 despre posibilitatea îndepărtării lui Donald Trump de la putere, bazându-se pe o prevedere din Constituţie, a confirmat un fost înalt responsabil al FBI într-un interviu difuzat duminică, potrivit AFP, scrie Agerpres.

În urma acestor dezvăluiri, un influent senator republican, Lindsey Graham, a considerat necesară demararea unei anchete de către Congres pentru a stabili dacă este vorba într-adevăr de o “tentativă de lovitură de stat administrativă”.

Citește și : Un cutremur cu magnitudinea 6,4 a avut loc în Papua Noua Guinee

Andrew McCabe, care a asigurat interimatul la conducerea poliţiei federale după destituirea lui James Comey de către Trump în 2017, a declarat într-o intervenţie la canalul CBS că ministrul adjunct al justiţiei, Rod Rosenstein, “era – în acel moment- foarte îngrijorat cu privire la preşedinte, la capacitatea sa, la intenţiile sale”.

Andrew McCabe a adăugat că el însuşi era “foarte neliniştit” faţă de viitorul delicatei anchete vizând eventuala complicitate între Moscova şi echipa de campanie a lui Donald Trump în 2016.


În acest cadru au existat “discuţii asupra Amendamentului 25” din Constituţie, care îi autorizează pe vicepreşedinte şi o majoritate a guvernului să-l declare pe preşedinte “inapt” să-şi îndeplinească atribuţiile, a spus în continuare McCabe.

Rod Rosenstein, care superviza ancheta rusă, “a ridicat pur şi simplu acest punct şi l-a discutat cu mine, întrebându-se câţi membri ai cabinetului ar fi în măsură să susţină un astfel de efort”, a spus el.

Era vorba “de a număra voturile, voturile posibile”, a adăugat McCabe, destituit din FBI la rândul său în martie 2018, oficial pentru că ar fi organizat scurgeri de informaţii în presă.

În septembrie, mai multe media informaseră despre aceste discuţii, dar aceasta este prima confirmare făcută de către unul dintre participanţi.

Rod Rosenstein dezminţise că ar fi dorit înlăturarea preşedintelui. Biroul său de presă sugerase că ar fi fost o glumă probabil prost înţeleasă.

Citește și : PANICĂ la Paris. Un cartier, evacuat din cauza unei bombe de aviaţie din al Doilea Război Mondial

Joi, în cursul difuzării primelor extrase din acest interviu, preşedintele Donald Trump contraatacase pe Twitter:”Şeful interimar al FBI dezonorat, Andrew McCabe, pretinde că ar fi ‘un sărman îngeraş’, în timp ce el a jucat un rol important în farsa rusă”, referindu-se la ancheta derulată de procurorul special Robert Mueller cu privire la eventuala complicitate între echipa sa de campanie şi Moscova.

Duminică, unul dintre apropiaţii preşedintelui, republicanul Lindsey Graham, care prezidează Comisia judiciară a Senatului, a promis să utilizeze puteri de anchetă ale Congresului pentru a şti “cine spune adevărul”.

“Vom descoperi ce s-a petrecut şi singurul mijloc este de a convoca oamenii pentru ca ei să depună mărturie sub jurământ”, a declarat el pentru CBS, punând la îndoială afirmaţiile lui Andrew McCabe, acuzat că ar fi avut “intenţii politice”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Marile branduri din UE nu mai au voie să arunce hainele nevândute

În Uniunea Europeană a intrat în vigoare o nouă regulă care interzice marilor companii să distrugă hainele, încălțămintea și accesoriile rămase nevândute. Măsura face...

Avertisment de la MAE: Evitaţi călătoriile neesențiale în Orientul Mijlociu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite orice călătorie neesențială în Orientul Mijlociu, în contextul situației de securitate din regiune. Instituția îndeamnă...

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.