StiripesurseȘtirile zileiNRA dă în judecată oraşul San Francisco

NRA dă în judecată oraşul San Francisco

Publicat:

Asociaţia Naţională a Armelor (NRA) din Statele Unite a dat în judecată oraşul San Francisco luni după ce a fost etichetată recent de consiliul local drept “organizaţie teroristă”, potrivit presei locale, transmite şi agerpres.

NRA consideră de asemenea că măsura aşa-numitului Board of Supervisors (având puteri similare cu cele ale unui consiliu local n.r.) din San Francisco de a limita agenţiile oraşului să lucreze cu companii ce fac afaceri cu ea o plasează pe o listă neagră, au relatat San Francisco Chronicle şi alte media, citate marţi de Reuters.

Citeşte şi: Trei membri ai echipajului de pe cargoul eşuat în Atlantic au fost salvaţi (VIDEO)

Acţiunea intervine după o dezbatere intensă în Statele Unite în urma unei serii de atacuri armate devastatoare, inclusiv unul luna trecută la un magazin Walmart din El Paso (Texas) în care au fost ucise 22 de persoane şi aproximativ 24 rănite în oraşul de lângă graniţa SUA-Mexic.

Introducând acţiunea în justiţie, NRA – un lobby al armelor de foc cu puternică influenţă politică – susţine că oraşul îi încalcă drepturile la liberă exprimare din motive politice, potrivit media americane.


“Acţiunea în justiţie intervine cu un mesaj pentru cei care atacă NRA: Nu vom înceta niciodată să luptăm pentru membrii noştri care respectă legea şi pentru libertăţile lor constituţionale”, a declarat Wayne LaPierre, CEO şi vicepreşedinte al NRA într-un comunicat.

Citeşte şi: Boris Johnson IGNORĂ legea şi nu va cere o nouă amânare a Brexitului

Cu toate acestea, Catherine Stefani, din cadrul Board of Supervisors din San Francisco, care a introdus măsura, a declarat că aceasta este “o rezoluţie, nu o ordonanţă, (şi) nu este obligatorie”, potrivit New York Times.

Introducerea acţiunii în justiţie a avut loc luni la tribunalul districtual Northern District din California (sud-vestul SUA).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum a reușit un student să descopere un uriaș oraș mayaș dispărut cu ajutorul unui hard disk

Un oraș ascuns a trecut neobservat ani de zile, nu într-o junglă neexplorată, ci în interiorul unui set de date care fusese deja colectat....

‘O țară a minunilor’ de mărimea Vaticanului, descoperită în adâncurile oceanului

În întunericul din Oceanul Atlantic de Sud se ascunde „o țară a minunilor”. Este tărâmul crabilor care se furișează și al stelelor de mare...

Cine poate cumpăra acțiuni la SpaceX, compania lui Elon Musk

Pentru prima dată, investitorii vor putea cumpăra și vinde acțiuni ale companiei SpaceX a lui Elon Musk, cu sediul în Texas, o companie care...

Bere veche de peste 2.000 de ani, descoperită de arheologii din China. Ce gust are băutura

Arheologii au descoperit mai mulți litri de bere veche de 2.300 de ani în inima unui mormânt din secolul al IV-lea î.Hr., situat la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.