StiripesurseExterneNu există niciun semn că Rusia se pregăteşte să repornească centrala...

Nu există niciun semn că Rusia se pregăteşte să repornească centrala nucleară de la Zaporojie (oficial AIEA)

Publicat:

Nu există niciun semn că Rusia se pregăteşte să repornească centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, a afirmat joi un oficial al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), organul de supraveghere nucleară al ONU, după ce Ucraina a reclamat că sunt informaţii că Rusia se pregăteşte să o conecteze la reţeaua sa de energie, transmite Reuters.

Zaporojie, care este controlată de Rusia, este cea mai mare centrală nucleară din Europa. Cele şase reactoare ale sale au fost oprite, în condiţiile în care în jurul ei războiul continuă. AIEA a cerut o încetare a focului, după care ar putea fi luate măsuri de îmbunătăţire a resurselor de apă şi energie externă necesare pentru răcirea combustibilului nuclear, potrivit stiripesurse.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

“Echipele noastre continuă să confirme că nu există nicio indicaţie în acest moment privind existenţa de pregătiri active pentru repornirea fabricii acum”, a declarat oficialul AIEA, sub rezerva anonimatului.

Un oficial ucrainean a afirmat miercuri că ţara sa a protestat pe lângă AIEA în legătură cu informaţii conform cărora Rusia construieşte linii electrice pentru a conecta centrala Zaporojie la propria reţea.


Iuri Vitrenko, ambasadorul Ucrainei la AIEA, a declarat agenţiei de presă ucrainene Ukrinform că pentru Kiev orice încercare a Rusiei de a conecta centrala ocupată la reţeaua sa constituie o încălcare gravă a dreptului internaţional şi a suveranităţii ucrainene.

Marţi, New York Times a citat un nou raport al Greenpeace care constata că Rusia a construit peste 50 de mile (80 km) de linii electrice între oraşele ucrainene ocupate Mariupol şi Berdiansk.

Directorul AIEA Rafael Grossi a declarat pentru Reuters în martie că ar putea fi posibilă repornirea unuia dintre cele şase reactoare ale centralei la câteva luni după o încetare a focului de durată, care deocamdată se dovedeşte greu de realizat.

Citeşte şi:  Rusia plănuiește noi atacuri asupra infrastructurii civile din Ucraina, avertizează SUA

În orice caz, repornirea ar necesita creşterea rezervelor de apă şi energie externă ale centralei. Or, apa reprezintă o preocupare de când principala sursă a centralei, lacul de acumulare Kahovka din apropiere, a fost golită după aruncarea în aer a barajului său, în 2023.

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

Ulterior, au fost săpate puţuri, care furnizează suficientă apă pentru a răci combustibilul nuclear în reactoare în timp ce acestea sunt oprite, dar nu suficientă pentru a face acest lucru dacă ar fi repornite, notează Reuters.

“Centrala şi-a pierdut principala sursă de apă de răcire, aşa că întregul sistem nu poate funcţiona aşa cum a fost proiectat iniţial”, a spus oficialul AIEA. “Consumul de apă este mult mai mare (când centrala funcţionează) comparativ cu atunci când este oprită. Nu vedem nicio soluţie uşoară şi rapidă pentru asta”, a mai indicat acesta.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O angajată a lui MrBeast, cel mai urmărit youtuber din lume, acuză că a fost hărțuită și concediată

O fostă angajată a Beast Industries dă în judecată compania de producție media a lui MrBeast, după ce ar fi fost concediată din funcția...

Adevărata falie transatlantică nu ține doar de Trump

Europa și SUA au viziuni fundamental diferite despre lume în ce privește riscul, utilizarea forței și dreptul internațional, comentează THE FINANCIAL TIMES.Pentru mulți conducători europeni,...

Presa italiană: Ce se întâmplă dacă arabii din Golf ne taie investițiile

Suntem atât de concentrați pe Ormuz și pe aprovizionarea cu energie încât uităm că multe țări din Golful Persic au încetat de mult să...

Reconstrucția Ucrainei, suspendată în așteptarea revenirii capitalului privat

În timp ce un summit al liderilor europeni desfășurat în Cipru urmează să aprobe definitiv un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.