Nu trebuie să acceptăm niciun conflict armat, avertizează Merkel, în deschiderea Forumului Păcii de la Paris

Publicat:

Pacea nu trebuie considerată de la sine înţeleasă, într-un context în care violenţa şi opresiunea care au loc în lume sunt şocante, a declarat cancelarul german Angela Merkel duminică la Paris, în debutul Forumului Păcii, transmite dpa, scrie Agerpres.

“În timp ce noi comemorăm aici primul război mondial, în Yemen are loc cea mai mare criză umanitară”, a spus Merkel, făcând apel la continuarea eforturilor pentru încetarea focului în ţara devastată de război.


Citește și : 70 de lideri mondiali au comemorat la Paris Centenarului Armistiţiului

“Nu trebuie să acceptăm niciun conflict armat, nu trebuie să exceptăm pe nimeni”, a subliniat cancelarul german.

“Majoritatea provocărilor de astăzi nu pot fi reglementate de o singură ţară, ci împreună. De aceea avem nevoie de o abordare comună. Dacă izolarea nu a fost soluţia acum 100 de ani, cum poate reprezenta azi o soluţie, într-o lume interconectată?”, a arătat Merkel, potrivit Reuters.

Preşedintele francez Emmanuel Macron, iniţiator al Forumului Păcii, a remarcat la rândul său în deschiderea lucrărilor că “lumea în care trăim este fragilizată de crize care ne destabilizează societăţile, de revenirea la naţionalism, rasism, antisemitism, extremism, care pun sub semnul întrebării aşteptările popoarelor noastre”.

Macron a inaugurat Forumul în prezenţa a câteva zeci de şefi de stat şi de guvern, între care omologul său rus Vladimir Putin, dar în absenţa notabilă a preşedintelui american Donald Trump, care a plecat la aeroport la scurt timp după ce a participat în dimineaţa zilei, alături de omologi din 70 de state, la ceremonia de la Arcul de Triumf consacrată împlinirii a 100 de ani de la sfârşitul primului război mondial.

Iniţiat de preşedintele Macron, Forumul Păcii de la Paris se centrează pe mecanismele şi instrumentele care creează şi susţin pacea, iar pe parcursul celor trei zile ale evenimentului – 11-13 noiembrie – şefii de stat şi de guvern prezenţi, reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale şi membri ai societăţii civile (asociaţii, ONG-uri, think-tank-uri, media, companii etc) vor “discuta proiecte concrete, vor prezenta iniţiative şi vor căuta în comun soluţii fezabile”.

Citește și : Putin: Moscova dorește restabilirea dialogului cu Statele Unite privind Tratatul INF

Dezbaterile se vor axa pe probleme cum sunt pacea şi securitatea, mediul, dezvoltarea, noile tehnologii şi economia incluzivă, urmând ca după eveniment să fie elaborat un raport cu recomandări şi cu scopul de a influenţa direct crearea de politici, în efortul de a “întări multilateralismul, de a întări cooperarea internaţională şi mai presus de toate guvernarea globală”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.